spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertNarcis Răducan spune: „Vrem maxim de la acest campionat”

    Narcis Răducan spune: „Vrem maxim de la acest campionat”

    Pandurii a realizat deja trei transferuri şi astăzi va fi parafat şi al patrulea. După ce Acsinte, Răuţă şi Ropotan au semnat cu Pandurii, acum a venit vremea ca şi Liviu Antal să-şi pună semnătura pe noul contract. „Este adevărat că suntem foarte aproape de a semna cu Antal, un golgheter, un fotbalist care vine gratis sub formă de împrumut până la vară”, a comentat Narcis Răducan. În aceste condiţii, cu lotul garnisit, Edi Iordănescu vrea să facă performanţe, nefiind de acord să facă o simplă figuraţie prin play-off.

    sport-01-28

    Entuziasm la Pandurii

    Chiar Narcis Răducan, şeful pandurilor a declarat că-şi doreşte să obţină maxim cu echipa lui, însă spune că sunt destul de multe obstacole de depăşit pentru a ajunge în vârf. „Vrem maxim de la acest campionat, dar suntem realişti. Nu ne aventurăm cu declaraţii. Sunt cel puţin două echipe peste noi din punct de vedere al posibilităţilor financiare. În plus noi jucăm toate meciurile de acasă în deplasare la Severin. Nu este simplu”, spune Narcis Răducan.
    Oficialul pandurilor merge mai departe şi spune că atunci când vor începe meciurile oficiale orice se poate întâmpla. „Ajunşi în acest mini campionat nu ne vom da la o parte, nu ne vom pune bariere psihologice. Vrem cât mai sus. La noi nu e presiunea mare, iar când vi cu entuziasm poţi ajunge sus şi să produci surprize. Vedem cum începem, mai avem trei meciuri tari, etape de acomodare. Nu suntem 100% în play-off, ne mai trebuie un pas, dar suntem pe drumul cel bun”, a mai punctat Narcis Răducan.

    Preşedintele pandurilor subliniază faptul că având la dispoziţie un buget micuţ se pot face lucruri mari. „Cu bani puţini s-a făcut treabă. Chiar dacă nu am avut un buget de 11 milioane cât am văzut în acte că a fost înaintea mea, iată că am putut face treabă bună şi cu bani mai puţini. Nu acuz pe nimeni, eu l-am felicitat pe domnul Condescu pentru rezultatele sportive, pentru alte probleme cu legea nu e treaba mea. Diferenţa este că e mai uşor să faci performanţă cu 12 milioane euro decât cu 4 milioane de euro cât este acum. Eu am moştenit datorii grele. A trebuit cu bani foarte puţini să menţinem calitate crescută a rezultatelor”, a mai punctat Narcis Răducan. În acest moment, gorjenii se confruntă cu reale probleme de efectiv. „Îi avem pe cei patru jucători la echipa naţională şi care ne lipsesc în această perioadă. În plus, Nikola Vasiljevic şi Erico au probleme musculare. A fost un volum mare de muncă, şi probabil că nu s-au antrenat mult timp din cauza accidentărilor şi-a spus cuvânt. A fost o pregătire fizică foarte bună, sper să se vadă asta în evoluţia echipei”, a mai declarat Narcis Răducan.

    Egal cu Sparta

    Pandurii a terminat la egalitate meciul jucat aseară în Spania contra campioanei Cehiei, Sparta Praga. Cu un lot şubred, oltenii au jucat bine în primele 45 de minute, timp în care gorjenii au şi marcat golul prin Wellington din penalti în minutul 15. Oaspeţii au egalat după pauză, acesta fiind şi scorul final.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: