spot_img
13.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertNikolic continuă şi din vară la Energia !

    Nikolic continuă şi din vară la Energia !

    Dan Cumpănaşu: „Nu sunt adeptul schimbărilor dese”

    Antrenorul echipei de baschet, Energia Pandurii, Slobodan Nikolic are şanse mari să prindă cel de-al treilea mandat la conducerea Energiei. Totul se va decide în primăvară, iar decizia va fi luată după cum joacă echipa. Astfel, soarta lui Nikolic la Târgu-Jiu va fi decisă pe terenul de joc. Preşedintele secţiei de baschet, Dan Cumpănaşu spune că sunt şanse ca sârbul să rămână tehnicianul Energiei din vară încolo, adică după ce-i expiră actuala înţelegere. Bineînţeles, asta dacă şi Nikolic senior va dori acest lucru…

    „Nu dau cu barda”

    Energia Pandurii este în al patrulea sezon de Divizia A, iar la cârma echipei oltene au stat până acum doi tehnicieni. Este vorba de americanul Theo Evans şi sârbul Slobodan Nikolic. Fiecare cu meritele sale. Americanul a făcut o propagandă bună baschetului, în timp ce sârbul a dat o nouă faţă Energiei. E greu de spus care a fost mai bun.
    Totuşi, un lucru e clar. La Energia se merge pe continuitate. La alte echipe antrenorii sunt schimbaţi în fiecare an, în timp ce la Târgu-Jiu tehnicienii primesc credit peste credit din partea conducerii. Actualul antrenor al Energiei, Slobodan Nikolic este deja de un an şi jumătate la cârma gorjenilor şi are şanse uriaşe de a termina sezonul tot la Târgu-Jiu. Ba mai mult, sunt şanse ca Nikolic să-i fie prelungit mandatul din vară încolo. Această informaţie a fost dată publicităţii de şeful Energiei, Dan Cumpănaşu care spune că este adeptul continuităţii pe banca Energiei. „Poate continuăm şi din vară cu domnul Nikolic. Aşteptăm să vedem ce rezultate va avea în retur, dacă vor fi bune nu văd de ce nu am continua. Eu sunt adeptul stabilităţii, nu trebuie să dai cu barda nici atunci când lucrurile nu merg aşa cum trebuie. Am avut momente în turul campionatului când lucrurile nu au mers, însă am stat şi m-am gândit că trebuie să facem ceva să punem lucrurile pe roate. Trebuie să vezi de ce nu merge treaba, nu să dai cu barda”, a comentat Cumpănaşu. Acesta spune că la un moment dat în această toamnă tehnicianul sârb a avut un moment de cumpănă, însă a fost salvat. „Au fost momente când nu a mers treaba în tur, dar nu am dat cu barda. E foarte uşor să dai fără să rezolvi problema. Am avut şi cu Theo Evans o problemă de acest gen, când într-un retur am câştigat cinci meciuri, dar nu am tăiat în carne vie”, a mai spus Cumpănaşu.

    Condiţia să rămână

    Cum poate Slobodan Nikolic să-şi prelungească şederea la Târgu-Jiu? Simplu: prin rezultate bune reuşite de Energia. Astfel, dacă tehnicianul reuşeşte să repete performanţa din tur şi în retur, atunci Nikolic are şanse să rămână la Energia. „Dacă în retur reuşeşte acelaşi parcurs din tur, cu opt victorii şi şapte înfrângeri, ieşim pe plus unu şi e bine. Vreau să câştigăm meciurile de acasă şi voi fi mulţumit pentru că am intra în primii opt. Aşa că de ce să nu continue?” se întreabă Cumpănaşu.

    Calităţi şi defecte la Nikolic

    Dan Cumpănaşu în timpul meciurilor nu are stare. Se plimbă prin tribune, stă în spatele băncii tehnice şi e nervos când jocul nu merge. Totuşi, nu e genul de conducător care să urle, să se exteriorizeze cumva. Când jocul nu merge se postează în spatele băncii de rezervă de unde urmăreşte foarte atent ce le transmite Nikolic jucătorilor şi ce fac aceştia în teren. Mai mult, Cumpănaşu vine şi la antrenamentele echipei pentru a-i spiona, aşa că şi-a făcut o idee asupra situaţiei. „Este un antrenor cu experienţă, ştie ce vrea, îl urmăresc şi la time-out dar şi la antrenamente şi îl apreciez pentru cum vede el baschetul. Are şi momente când devine coleric, dar într-o balanţă calităţile atârnă mai greu decât partea aceasta urâtă”, sună caracterizarea făcută de Cumpănaşu.

    Slobodan, peste Theo

    Lucrând cu cei doi antrenori care au pregătit Energia, Dan Cumpănaşu a făcut o comparaţie între tehnicieni. „Nu ştiu dacă se poate face o comparaţie, poate nu e corect. Şi Theo dar şi Slobodan au muncit şi le mulţumim pentru ce au făcut”, spune Cumpănaşu. Totuşi, analizând cei doi tehnicieni, Cumpănaşu înclină balanţa spre sârb. „Ca antrenor Slobodan Nikolic este peste Theo Evans. Diferenţa e făcută de experienţă. Theo are alte calităţi, e un fin psiholog, îi place să lucreze mult la partea sensibilă a jucătorilor. El când a venit la Târgu-Jiu a avut jucători buni, era o atmosferă bună. Nu-l denigrez pe Theo, este bun pentru vârsta lui. Nikolic e cu un alt stil, tacticizat. Sunt două tendinţe, Theo e cu stilul american care este mai libertin iar Slobodan cu cel sârbesc care este tacticizat”, a mai spus Cumpănaşu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: