spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertNistor a semnat, Viera a debutat iar Vlad face tuşa

    Nistor a semnat, Viera a debutat iar Vlad face tuşa

    Ousmane Viera, Dan Nistor şi Alex Vlad sunt istorie pentru Pandurii. Cei trei au statut diferit la echipele unde joacă. Astfel, la Nistor nici măcar nu s-a uscat cerneala pe contract, însă sâmbătă ar putea debuta pentru echipa sa, Evian TG. Un alt fost pandur, Ousmane Viera tocmai ce a debutat pentru Rizespor, în timp ce un alt jucător plecat în această vară, Alex Vlad încă nu a luat loc nici măcar pe banca de rezerve a celor de la Dnepr.

    Nistor a semnat

    Dan Nistor a jucat în week-end ultimul meci pentru Pandurii. Apoi, mijlocaşul a fugit în Franţa pentru a face vizita medicală şi a semna contractul cu Evian. După ce a încasat şi prima de obiectiv, 150 de mii de euro, Nistor a venit în ţară pentru a-şi lua ultimele bagaje iar de astăzi va fi la pregătirea echipei Evian. Mai mult, sâmbătă ar putea şi debuta în Ligue 1, Evian urmând să joace pe teren propriu împotriva celor de la Rennes. „Sincer nici nu îmi vine să cred. Mă gândeam că mi s-a împlinit un vis cu acest transfer, cu naţionala la fel, sper să nu mă opresc aici. Următorul meu obiectiv este să joc în Champions League și apoi să merg la Cupa Mondială. Am fost foarte bucuros că am realizat acest transfer, dar sper să nu mă fac de râs”, a comentat ieri Dan Nistor.

    Viera integralist

    Fostul căpitan al pandurilor, Ousmane Viera a debutat la noua sa echipă, Rizespor din Turcia. Fundaşul a prins toate cele 90 de minute în teren în victoria echipei sale în faţa celor de la Genclerbirligi, apărătorul ajuns în Turcia de la Pandurii având o evoluţie bună. Trebuie spus că Viera poartă la Rizespor tricoul cu numărul 3, iar în primele 90 de minute jucate oficial la noua sa echipă nu a fost sancţionat cu cartonaş galben. Următorul meci oficial al celor de la Rizespor va avea loc luni în deplasare la Trabzonspor, fundaşul fiind anunţat titular.

    Vlad pe tuşă în Ucraina

    Din păcate, Alexandru Vlad, fundaşul stânga plecat în această vară de la Pandurii în Ucraina la Dnipro pe 1,3 milioane de euro nu a prins nici un minut la noua sa echipă. Fundaşul s-a accidentat imediat după ce a ajuns la ucrainieni şi a ratat ultima parte din pregătirea echipei lui Juande Ramos. Deja în Ucraina s-au disputat şase etape, iar Vlad nu a prins nici măcar un meci banca de rezervă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: