spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Nu mai suntem sub presiune"

    „Nu mai suntem sub presiune”

    După ce echipa de handbal Energia s-a îndepărtat de locul 5, ultimul care asigură calificarea într-o cupă europeană, atmosfera în lotul trupei gorjene pare a se fi destins. „Atmosfera este bună, acum nu mai avem presiune”, a comentat ieri antrenorul Energiei, Liviu Andrieş.

    „Avem nevoie de timp”

    Din punctul de vedere al antrenorului de la Energia, echipa sa va juca la turaţie maximă abia din sezonul viitor. Motivul? În acest moment Energia nu este acea echipă „sudată” pe care o vrea Andrieş. „În proporţie de 80% această echipă n-a jucat în ultimul an, aşa că sunt multe de pus la punct. A fost o perioadă scurtă. Orice antrenor are nevoie de o anumită perioadă pentru a lucra cu echipa, sper ca această perioadă care va veni va fi una bună de pregătire pentru viitorul sezon”, a comentat Liviu Andrieş.
    Astfel, tehnicianul cere timp pentru a pune la punct lucrurile. „Am stabilit acest obiectiv pentru a-i ţine pe băieţi în priză. Dacă veneam la începutul campionatului şi spuneam că nu avem obiectiv şi vrem să ne clasăm în locurile 1-8 se crea o stare de relaxare şi delăsătoare din partea lor. Am zis să creez un obiectiv pentru a avea pentru ce lupta. Că nu s-a îndeplinit trebuie văzut cu ce echipă am rămas”, a mai spus ieri la conferinţa de presă principalul Energiei.

    Deşteptul Enache

    Pentru meciul de sâmbătă de la Odorhei, Andrieş nu va putea miza pe unul din cei mai importanţi jucători din lot. Andrei Enache este accidentat şi astfel regretat de antrenor. „Pe Enache nu-l vom avea. Se vede şi la el lipsa jocurilor şi fragilitatea lui. Este un jucător care nu este la fel de puternic ca Giotoiu sau Păiuş şi care în ultimele jocuri postul pe care l-a jucat l-a solicitat foarte mult. Are vechea lui problemă cu glezna, iar cu cei de la Cluj a acuzat aceleaşi probleme dar a jucat şi făcut-o bine. Păcat că nu-l ajută fizicul, dacă ar avea 1,86 şi 90 kg ar fi unul din jucătorii buni la ce cap şi minte are”, a mai spus Andrieş.

    Pregătit de Cupă

    Gorjenii dacă tot au pierdut şansa de a prinde un loc cinci în campionat care să-i ducă într-o cupă europeană, acum se orientează spre Cupa României. „Putem juca finala Cupei şi astfel să ne calificăm într-o cupă europeană. Nu e un obiectiv, e o dorinţă a noastră”, a spus Andrieş. În Cupa României se vor califica primele opt clasate la finalul sezonului din Liga Naţională, Energia având două hopuri până la mult visata finală. În acest an, Cupa se va desfăşura la Severin între 25-27 mai.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: