La ora 17:00, prezenţa la urne, conform datelor rezultate la numărătoarea paralelă a ACL Gorj, în judeţul Gorj, a fost de 50,92%, în timp ce la primul tur de scrutin, la aceeaşi oră, era o prezenţă de 39,37%.
Până la ora 17,00, în judeţul Gorj, au votat 154.823 cetăţeni, 17.205 dintre ei, pe liste suplimentare.
În municipiul Tg-Jiu s-a înregistrat o prezenţă la urne de 46,59%. 37.581 de persoane şi-au exprimat votul, din care 2.809 pe liste suplimentare. La primul tur de scrutin, la Tg-Jiu, la ora 17,00, se înregistra o prezenţă de 35,96%.
În municipiul Motru au votat, până la ora 17,00, 8.978 de persoane, ceea ce reprezintă 46,52% . Dintre aceştia, 629 de alegători au votat pe liste suplimentare. 38,09% a fost prezenţa, la Motru, la ora 17,00, în primul tur.
La Rovinari au votat, până la ora 17,00, 4.701 de persoane, ceea ce reprezintă 42,78%. 397 de persoane au votat pe liste suplimentare.
În mediul rural au votat 84.153 de alegători, ceea ce reprezintă 54,12 %, iar în mediul urban au votat 70,670 de alegători, ceea ce reprezintă 47,58%.