spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanduri cu bani

    Panduri cu bani

    Gorjenii au încasat bani frumoşi în această vară din campania de transferuri şi drepturi tv

    Marin Condescu stă liniştit în privinţa finanţării clubului. Până la iarnă echipa pare să aibă un buget sigur de a se menţine în Liga 1. mai mult, dacă va intra şi în grupele Europa League, gorjenii vor mai încasa 1,3 milioane de euro cel puţin din drepturile de participare. Oricum, această vară nu a fost deloc una secetoasă la nivelul bugetului, ba din contră…

    Patru milioane în puşculiţă

    De vreo trei ani de zile, Pandurii s-au pus pe făcut negoţ cu jucători. Cumpără ieftin şi vând scump. Cam asta e strategia la Târgu-Jiu. Iar oltenii nu se prea încumetă să refuze ofertele, aşa că majoritatea celor care sunt ofertaţi cam şi pleacă. În această vară de la Târgu-Jiu au plecat doi jucători pe care s-a obţinut două milioane de euro. Alex Vlad a fost cedat la Dnepr în Ucraina pentru 1,3 milioane de euro, iar mai nou şi Dan Nistor a fost vândut pe 800 de mii de euro. În total, 2,1 milioane de euro, bani care au intrat în contul pandurilor în decurs de câteva zile. Dacă la această sumă mai punem şi răscumpărarea procentului pentru Vlad Chiricheş cotat la 500 de mii de euro se observă clar cum gorjenii şi-au asigurat o parte din bugetul pentru acest an de zile. În plus, tot în contul pandurilor a mai intrat şi o primă tranşă din drepturile tv de circa 1,5 milioane de euro, deci în total în această vară în contul pandurilor a intrat suma de 4 milioane de euro. Suficienţi bani pentru a se „supravieţui” bine cel puţin până la iarnă când este foarte posibil să mai intre nişte bani. Cert este că la iarnă va intra tranşa a doua din drepturile tv, tot 1,5 milioane de euro.

    Investiţii minime

    Dacă în conturi au intrat bani, cei de la Pandurii nu au şi cheltuit. Aşa se face că gorjenii au economisit bani frumuşei, campania de achiziţii cifrându-se la circa jumătate de milion de euro. În rest, nu s-au mai dat bani pe transferuri, majoritatea jucătorilor venind liberi de contract.
    Este o practică mai veche la Pandurii care se menţine şi în ziua de astăzi. Se cheltuiesc bani puţini şi se încearcă realizarea de profituri mari. Totuşi, cu o astfel de politică nu poţi ajunge prea departe. Dar, poate în ceasul al 12-lea, gorjenii vor face şi un transfer de marcă, nu de alta dar Cristi Pustai zilnic aduce în discuţii problema întăririi lotului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: