spot_img
20.2 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanduri de împrumut

    Panduri de împrumut

    Mai mulţi jucători tineri vor fi cedaţi la echipe din eşalonul doi, Florin Prunea şi Ştefan Nanu interesându-se deja de jucători

    Pandurii îşi fac lot pentru Europa League, dar nu vor putea strânge mai mult de 30 de jucători în lot. Aşa se face unii vor rămâne pe dinafară şi ar fi bine să-şi găsească echipe. Precauţi, cei de la Pandurii i-au strâns pe cei care nu au jucat la Târgu-Jiu în ediţia trecută de campionat şi au fost testaţi. Este clar că din aceştia vor fi păstraţi doar o parte, restul trebuind să-şi găsească de joc în alte părţi. Gorjenii au luat legătura cu câţiva oficiali de la alte echipe şi i-au invitat la Târgu-Jiu să-i vadă pe jucători. Au dat curs invitaţiei, Florin Prunea, preşedinte la CSMS Iaşi dar şi Ştefan Nanu antrenor la Minerul Motru. Aceştia au pus ochii pe nişte jucători, acum urmează negocierile. Unii vor pleca la Motru, alţii vor rămâne la echipa a doua a pandurilor în timp ce unii vor fi îndrumaţi spre alte echipe…

    Tătaru, cel mai apreciat

    Dintre toţi jucătorii care se află la probe la Târgu-Jiu, parcă cel mai valoros este fundaşul central Ionuţ Tătaru. Cele şase luni de la CS Severin pare a-l fi ajutat mult pe fundaş care nici acum nu e sigur dacă va rămâne sau nu la echipa gorjeană. El vrea ca echipa de care aparţine, Pandurii să fie prima opţiune, după care ar prefera să ajungă la Liga 1, varianta cu eşalonul 2 fiind a treia opţiune. „Vreau să rămân, de aia am plecat la Severin, să am meciuri, să joc. Dacă aici nu mi s-a acordat șansă, am mers acolo să am mai multe șanse de joc, iar cei de acolo mi-au acordat mai multă încredere și eu cred că am demonstrat că am meritat să joc, nu că am venit de la Pandurii și trebuia să mă bage. Normal că dacă e să plece Viera mi-aș dori să rămân. Dacă am șanse să joc, dacă nu am șanse să joc vreau să merg undeva unde am șanse să joc. Nu vreau să stau, vreau să joc”, a comentat Ionuţ Tătaru. Acesta nu ştie ce va face şi va aştepta decizia lui Pustai. „Nu ştiu absolut nimic. Vedem zilele astea ce vom face. Se definitivează lotul, se stabilește cine pleacă în cantonament, cine rămâne, cine merge la viză… Probabil, până luni se știe. Cred că aș găsi unde să joc dacă ar fi să nu rămân aici. Vreau tot în Liga 1, n-aș vrea să cobor la Divizia B. Dacă am făcut un pas și am jucat la Severin, cred că aș putea să joc la Divizia A. Am intrat în contact cu fotbalul acolo și am văzut care, cum sunt șansele de joc și cred că aș avea șanse să joc la alte echipe dacă aici n-ar fi să rămân” a mai punctat Tătaru.

    Ofertat de Prunea?

    Prezent la trialul de la Târgu-Jiu, preşedintele celor de la CSMS Iaşi, Florin Prunea l-a ofertat pe Ionuţ Tătaru, însă nu a primit nici un răspuns. Cei doi au stat câteva minute de vorbă, au făcut schimb de numere de telefon şi se aşteaptă perfectarea unui transfer. „Am venit în vizită, avem relaţii foarte bune, am prieteni mulţi în această zonă şi am venit şi să văd câţiva jucători. Este o listă, mi-a dat-o preşedintele, urmează să vedem dacă e posibil să luăm şi noi ceva de aici. E în funcţie de ce opresc dânşii, să vedem. Deocamdată e greu să spunem până când vom şti ce jucători luăm. Noi nu ştim încă în ce ligă vom juca, e această discuţie cu 18, 16, 17 echipe, lucrurile sunt delicate. Noi sperăm să jucăm în Liga 1 pentru că regulamentul e clar şi sper să fie respectat. Comitetul Executiv va decide. E greu pentru că Liga 1 va începe pe 20 iulie, Comitetul Executiv e pe 24, e o situaţie cu care nu m-am mai întâlnit până acum ca şi conducător de club, trebuie să fim extrem de echilibraţi”, a comentat Florin Prunea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!