spot_img
30.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, "acasă" la Severin încă patru etape !

    Pandurii, „acasă” la Severin încă patru etape !

    La finalul meciului pierdut cu FC Vaslui, Petre Grigoraş spunea că nu vrea să se mai întoarcă la Severin cu echipa pentru că atât el cât şi jucătorii au fost înjuraţi de unii spectatori din Severin. Şi totuşi, oltenii nu au ce face şi trebuie să mai joace şi în toamnă pe Municipalul severinean. Cât? Cel puţin patru etape. Astfel, târgujienii vor juca tot în deplasare şi în startul ediţiei viitoare de campionat !

    Tot în exil

    Pandurii s-au descurcat destul de bine în exil la Severin. Gorjenii s-au salvat de la retrogradare, iar asta i-a mulţumit. Acum, oficialii de la Pandurii numără zilele până la reîntoarcerea echipei pe Municipalul târgujian. „O parte din tur o s-o jucăm tot în deplasare la Severin. Nu putem da o dată certă, totul depinde de constructor. Cel puţin 3-4 etape din tur le vom juca tot la Severin”, a declarat ieri Viorel Temelescu. Acesta susţine că exilul a fost de bun augur pentru că echipa s-a salvat, însă şi pentru că la Târgu-Jiu terenul tinde să devină o bijuterie. „Din punct de vedere fotbalistic ne-a ajutat Dumnezeu să nu mai avem emoţii la retrogradare. La suprafaţa de joc s-au demarat lucrările aşa că estimăm să revenim acasă pe la sfârşitul lui septembrie. Am fost obişnuiţi cu mai multă lume în tribune la meciuri, iar acolo ne simţim cam stingheri cu tribunele goale. Din punct de vedere al organizării şi al condiţiilor este foarte bine, dar când vezi tribunele goale nu e bine”, a mai comentat vicepreşedintele pandurilor, Temelescu.

    Trei amicale televizate

    S-a stabilit şi programul echipei gorjene. Astfel, jucătorii vor fi în vacanţă până pe 15 iunie la ora 15.00 când e programată reunirea. „Pe 16-17 iunie avem programată vizita medicală, în perioada 20 iunie – 1 iulie avem un cantonament la Sibiu, iar de pe 4 iulie până pe 15 iulie avem cantonament în Austria. Acolo vom avea 5-6 jocuri amicale, iar deocamdată nu avem stabilite meciurile. În mod sigur vor fi cel puţin 3 meciuri din cele 5 sau 6 vor fi televizate. Suntem în discuţii cu Digi, şi la fel ca în Antalya microbiştii ne vor putea vedea la televizor. Cel puţin trei meciuri vor fi televizate”, a mai spus Temelescu.

    Lucrări în stadion

    O primă lucrare importantă a fost finalizată, suprafaţa de joc arată bine. Acum se va trece la planul de modernizare al vestiarelor, acolo unde nu stăm deloc bine. „Până în septembrie o să modernizăm vestiarele, vedem în funcţie de banii pe care îi avem alocaţi pentru investiţii pentru a lucra şi la tribune. Sunt prevăzute anumite lucrări, vrem să supraînălţăm peluzele, dar asta în timp”, a mai afirmat Temelescu.

    „Prematur să vorbim de transferuri”

    În privinţa listei cu jucătorii la care se va renunţa, Temelescu spune că nu s-a stabilit nimic şi toată lumea e în stand-by. „E prematur să vorbim de plecări sau veniri. Săptămâna viitoare o să vină şi Grigoraş şi o să vorbim de plecări sau veniri, deocamdată toată lumea e în vacanţă, deci ce apare sunt simple speculaţii”, a încheiat Temelescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!