spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii cu gândul la victorie şi locul 3

    Pandurii cu gândul la victorie şi locul 3

    Miza meciului din această seară este una simbolică

    Pentru Pandurii, această seară este una specială. Este seara în care gorjenii îşi iau rămas bun de la cupele europene. Pentru cât timp rămâne de văzut. Oficialii pandurilor spun că la toamnă vor fi din nou în urnele de la UEFA, însă rămâne de văzut dacă se va şi îndeplini obiectivul. La despărţirea de cupele europene, cei de la Pandurii au gânduri mari şi vor victoria. Asta înseamnă implicit şi adjudecarea în mod simbolic a locului trei din grupă. „E ultimul nostru meci în Europa, ştiu că nu ne mai putem califica mai departe, dar e un meci special pentru noi. Vom juca foarte serios pentru că vrem să câştigăm, pentru prestigiul nostru trebuie să câştigăm. Vrem să terminăm pe locul 3 în grupă”, spune căpitanul pandurilor, Christou Paraskevas. Adversara pandurilor din această seară, Pacos de Ferreira tânjeşte şi ea la locul 3 în această grupă, aşa că acest meci este ca o finală pentru bronz.
    Aventura din Europa din acest sezon va fi ţinută minte de toţi componenţii pandurilor. Căpitanul Paraskevas explică şi de ce. „Poate că unii dintre noi vor mai juca în Europa, alţii poate nu, suntem bucuroşi că suntem aici, a fost un an bun pentru noi indiferent pe ce loc vom termina în grupă. Vom lua această experienţă pentru anul viitor şi pentru anii în care vom mai juca fotbal”, spune Paraskevas. Trebuie menţionat faptul că pentru majoritatea jucătorilor aceste meciuri din cupele europene au fost cele mai importante din carieră, singurele la nivel internaţional.

    Totul pentru victorie

    Revenind la meciul propriu zis, gorjenii nu se gândesc decât la obţinerea celor trei puncte. „Ne dorim foarte mult o victorie ca să terminăm pe locul 3 în grupă. Trebuie să ieşim cu fruntea sus şi să încheiem prima participare în Europa cu capul sus. Sunt foarte importante cele 3 puncte în meciul de joi. Doamne Ajută să batem, e foarte important să câştigăm”, spune Pedro Mingote. Preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu spune că meciul împotriva celor de la Pacos este foarte important. Un motiv ar fi legat de partea financiară. „Unul din obiectivele noastre e să terminăm pe 3 în grupa de Europa League, avem neapărată nevoie de victorie cu Pacos. Sunt puncte şi bani puşi în joc la partida de joi şi sperăm să aducem puncte la coeficientul României. La victorie, UEFA dă 200 de mii de euro, aşa că ne-ar prinde bine nişte bani. Sperăm să câştigăm, dar va fi un joc dificil pentru că întâlnim dintr-un fotbal dezvoltat cum e cel portughez. Indiferent cine marchează, sper să câştigăm”, a mai declarat Pârvulescu.

    Pacos, ciuca bătăii în Portugalia

    Pentru Pandurii, poate doar Levadia Tallin a fost un adversar slab în cupele europene în acest sezon. Acum, gforjenii dau peste o echipă care nu e mult peste Levadia, o echipă care este codaşă în prima ligă din Portugalia, Pacos Ferreira. În mod normal, cei de la Pacos ar trebui să se intereseze mai mult de meciurile din întrecerea internă, nu de cele din Europa. însă, în fotbal orice este posibil. „Nu ştiu cum vor veni ei. Dar aşa cum gândim noi, probabil gândesc şi ei. E un meci de Europa, ambele echipe vor juca pentru prestigiu. Cred că vor veni cu toţi jucătorii chiar dacă în campionatul intern sunt pe ultimul loc. Va fi o motivaţie în plus pentru ei să demonstreze că nu-şi merită locul”, spune Paraskevas.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: