Gorjenii au de gând să spargă gheaţa şi să câştige pentru prima dată pe Arena „lupilor galbeni”
Fără victorie la Ploieşti, cei de la Pandurii îşi fac curaj şi spun că merg în vizuina „lupilor galbeni” să câştige. Totuşi, misiune grea pentru Pandurii în această seară de la ora 20.30 la Ploieşti contra Petrolului. Antrenorul Edi Iordănescu şi echipa lui au de susţinut un test extrem de important pe Ilie Oană, un stadion unde gorjenii nu au câştigat niciodată. Aflaţi în lupta pentru salvarea de la retrogradare, gorjenii nu trebuie să piardă, ar avea nevoie mare de toate cele trei puncte cu care să încerce să se îndepărteze de zona minată a clasamentului. De partea opusă, Petrolul vrea să-şi spele păcatele după ratarea calificării în finala Cupei României, iar o victorie contra pandurilor ar fi o bună metodă de a-şi mai consola fanii destul de mâhniţi. Aşa că pentru ambele echipe victoria e o gură de oxigen, în timp ce egalul pare să nu le ajute prea mult, deci ar trebui să se joace cu garda jos.
Şi-au revenit?
Petrolul Ploieşti este o echipă măcinată de probleme, însă târgujienii nu trebuie să se culce pe-o ureche că vor avea meci uşor în această seară. Cu patronul după gratii şi clubul în insolvenţă, Petrolul pare o echipă vulnerabilă, însă aparenţele înşeală. Jucătorii de la Petrolul joacă pentru ei, vor duce la bun sfârşit contractul din acest an, după care la vară vor vedea care încotro o vor lua. Însă, până la vară aceşti jucători împinşi de la spate de nişte fani extraordinari vor da totul pe teren. De partea opusă, Pandurii se află în luptă pentru evitarea matineului, şi chiar dacă sunt cu plăţile la zi iar atmosfera în echipă este bună, teama de retrogradare este mare. Aşa că oltenii merg pe Ilie Oană pentru a nu pierde, însă planul e făcut pentru a câştiga cele trei puncte extrem de necesare după ultimele două etape ratate, eşecuri la Viitorul şi acasă cu Mediaş. Dar, în pauza de două săptămâni, Edi Iordănescu trebuie să-şi fi încărcat echipa, să o readucă pe linia de plutire şi reconectată la fotbalul de calitate. „Ne-am pus speranţe după ce am bătut Steaua şi Dinamo, credeam că vom fi zei. Dar nu a fost aşa”, spune Mihai Pintilii. „Rămâne de văzut luni seară, dacă pauza din Liga I ne-a prins bine sau nu. În situaţia de faţă nu cred că remiza este o variantă bună în meciul de la Ploieşti, din punctul meu de vedere. Sincer, mi-aş dori să câştigăm, deoarece suntem într-o foame mare de puncte”, spune şi Răzvan Stanca.
Aşadar, cu picioarele pe pământ, şi fără a visa, gorjenii au de gând să joace bine şi să se impună în premieră la Ploieşti. „Abordăm meciul la victorie, vrem să scoatem maxim de puncte. Eu urăsc mult mai tare să pierd decât iubesc să câştig”, spune Edi Iordănescu. Ei bine, tehnicianul a analizat cu atenţie lotul adversarei de astăzi şi spune că Petrolul chiar este o echipă importantă a campionatului. „Întâlnim o echipă din prima parte a clasamentului, o echipă cu aspiraţii importante, o echipă cu multă calitate, sunt jucători pe care îi ştim foarte bine, o echipă care are forţă de joc, care pe teren propriu beneficiază şi de sprijinul publicului, un public foarte activ şi implicat în jocuri. Va fi un meci greu, dar sperăm să ne întoarcem de acolo cu puncte, trebuie să abordăm acest joc şi să încercăm să scoatem maxim”, a comentat Iordănescu.
Merg la victorie
Gorjenii spun că joacă bine atunci când întâlnesc adversari tari, ceea ce pare anormal. Însă, rezultatele din acest retur le dau dreptate pandurilor. Astfel, târgujienii au bătut Steaua şi Dinamo, dar au pierdut în faţa Viitorului şi Mediaşului. „Nu ştiu dacă sunt mai uşoare meciurile cu Petrolul şi Astra, poate ne concentrăm mai mult contra acestor echipe. La ultimele 2 jocuri a fost problemă de concentrare”, spune Pintilii. Şi portarul Răzvan Stanca este de aceeaşi părere cu mijlocaşul. „Sper totuşi, ca începând cu acest meci să revenim la forma pe care am arătat-o cu Dinamo şi Steaua. Pe de altă parte, Pandurii, de când o ştiu eu, cu echipele bune s-a mobilizat foarte bine şi a obţinut rezultate extraordinare”, a spus şi Stanca.

