spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, obligaţi să câştige pentru îndeplinirea obiectivului!

    Pandurii, obligaţi să câştige pentru îndeplinirea obiectivului!

    Eugen Pârvulescu: „Trebuie să batem Petrolul pentru a termina în primele opt locuri, suntem favoriţi”

    Cu sacii în căruţă, Pandurii şi Petrolul Ploieşti se vor bate astăzi de la ora 19.00 într-un meci de 1X2. După punctul câştigat pe merit în Giuleşti, Pandurii trebuie să câştige jocul de astăzi pentru a rămâne în primele opt echipe ale campionatului. „Trebuie să câştigăm. E ultimul nostru meci acasă şi avem nevoie de cele trei puncte pentru a fi siguri de o clasare în prima parte a clasamentului. În plus, trebuie să şi câştigăm pentru fanii noştri pentru că ultima impresie contează”, a spus preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu despre ultimul joc de acasă, cel de astăzi de la ora 19.00 cu Petrolul Ploieşti.

    Chiar dacă mult timp au staţionat în zona locurilor de cupe europene oltenii se tem că pot coborî sub poziţia a 10-a, ultima din obiectivul fixat la începutul sezonului. „Nu ar fi drept, nu trebuie să ne gândim la un astfel de scenariu. Batem Petrolul şi gata. Suntem favoriţi pentru că jucăm acasă”, este de părere Eugen Pârvulescu. Punctul de vedere al preşedintelui este întărit şi de antrenorul Petre Grigoraş. „După ultimele rezultate, suntem în pericol să nu ne îndeplinim obiectivul dacă nu facem un meci bun şi un rezultat pe măsură cu Petrolul. Chiar şi atunci când vine vorba de locul 10, dacă ne uităm la clasament, vedem că putem fi depăşiţi în cazul în care mai facem paşi greşiţi. Aşa că semnificaţia jocului nu e numai faptul că e ultima noastră reprezentaţie acasă, ci şi o bătălie care o dăm pentru îndeplinirea obiectivului. Să sperăm că, după punctul câştigat în deplasarea cu Rapid, să avem moral şi să facem un joc bun. Nu cred că am merita să terminăm pe un loc 11, chiar dacă am avut şi fluctuaţii în evoluţia echipei şi în rezultate. Dacă batem Petrolul nu mai putem pierde primele opt poziţii”, a comentat Grigoraş.

    Tehnicianul oltenilor a analizat şi jocul adversarei de astăzi. „Petrolul e una dintre revelaţiile returului, o echipă care nu a pierdut în ultimele 9-10 jocuri decât la Steaua. A reuşit să câştige la Dinamo, la Tg-Mureş, în meci direct, au bifat câteva victorii în deplasare plus meciuri pe teren propriu câştigate. Într-un clasament al punctelor câştigate, cel puţin în ultimele 10 etape, cred că sunt pe locul 3 în Liga I. Petrolul Ploieşti este o formaţie cu un potenţial net superior echipei din turul campionatului, cu un antrenor care a reuşit să-i motiveze la maxim pe jucători, cu un public senzaţional şi acasă, dar şi în deplasare, acolo unde vin în număr foarte mare. Deci joi vom avea o zi foarte grea”.

    Bate aer de vacanţă?

    Două motive de îngrijorare are Grig. Primul e legat de obiectiv, iar al doilea de atmosfera din vestiar care poate fi afectată de aerul de vacanţă ce bate prin lotul oltean. „Nu fac preziceri, sper ca jucătorii să nu se gândească la vacanţă şi să trecem cu bine de ultimele două meciuri pe care le mai avem în campionatul acesta. Sper ca de data asta să prindă şi Petrolul o zi mai proastă sau noi să le fim net superiori”, spune Grig.

    „Petrolul a marcat de fiecare dată în meciurile din deplasare, dar a şi primit… Şi la meciul nostru mi-ar plăcea să fie un rezultat cu multe goluri, dar să marcheze Pandurii mai multe şi să câştige. M-aş bucura să învingem şi cu 5-4, dar numai să învingem noi. Cred că ar fi un spectacol senzaţional, ar fi o ultimă reprezentaţie pe teren propriu mai mult decât frumoasă. Şi pentru noi şi pentru publicul gorjean”, Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: