spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii puşi afaceri

    Pandurii puşi afaceri

    Eugen Pârvulescu spune : „Vânzarea lui Eric sste o afacere bună pentru Pandurii din punct de vedere financiar”

    În fiecare campanie de achiziţii cei de la Pandurii vând cel puţin câte un jucător. În iarna trecută l-au cedat pe Maxim la VfB Stuttgart contra sumei de 1,5 milioane de euro. În vară au cedat doi jucători, Alex Vlad la Dnepr contra sumei de 1,4 milioane de euro, iar Dan Nistor la Evian pe 800 de mii de euro. Acum a venit rândul lui Eric de Oliveira, jucător care a fost cedat pe 1,2 milioane de euro, aşa că oltenii au mai dat un tun.

    Plâng şi râd

    Eugen Pârvulescu a fost cel care l-a dus pe Eric de la Mediaş la Bucureşti pentru a semna actele de transfer. După ce toată lumea a bătut palma, gorjenii au tras linie şi s-au declarat mulţumiţi. „Vânzarea lui Eric este o afacere pentru Pandurii din punct de vedere financiar. Va fi greu fără Eric, cu un ochi plângem şi cu altul râdem. Am pierdut un jucător valoros, dar ne-am gândit şi la el, la familia lui, la viitorul lui pentru că anul acesta face 29 de ani. Are un contract de 5-6 ori mai mare decât cel de la Pandurii, e greu să ţii un jucător în aceste condiţii. A fost o afacere bună şi pentru clubul nostru în vremuri de criză în ţară şi lume”, a comentat Pârvulescu.

    Nu recunosc suma

    Oficialul de la Pandurii s-a ferit să anunţe suma pentru care l-a cedat pe Eric, îsnă dă asigurări că Pandurii nu s-a păcălit în această tranzacţie. „Este o sumă care a mulţumit clubul. Suma pe care clubul şi-a dorit-o a obţinut-o. E suma corectă pe care clubul nostru a vrut să o obţină. Vă spun că e o sumă care ne-a mulţumit, dacă nu eram mulţumiţi pe cât luam, nu pleca. Mergem înainte, au mai plecat şi alţi jucători foarte valoroşi şi echipa a mers înainte şi am obţinut rezultate bune”, a mai declarat Pârvulescu.

    Cine vine în loc?

    După ce oltenii şi-aui scos banii, marea problemă e legată de numele celui care îi va lua locul. „Avem soluţii pentru înlocuirea lui Eric, poate chiar care fac parte din lotul actual, o să mai apară şi noutăţi. Cu un ochi plângem, cu altul râdem. E greu, mulţi copii de la Târgu-Jiu sunt cu lacrimi în ochi, Eric a fost foarte iubit la Târgu-Jiu. Dar asta e viaţa, când vin oferte bune pentru jucători şi club ne-am strâns mâna şi fiecare ne-au urat baftă. După şase luni de zile ce am luat e foarte bine. Pe noi ne mulţumeşte acest transfer, dar lasă un gol mare în echipă. Trebuie să ne mişcăm cât mai repede pentru a umple acest gol. Este posibil şi Răduţ, suntem în discuţii cu el. Prioritatea lui Răduţ e să plece pe un contract cel puţin egal cu ce are la Steaua, noi nu putem da aceşti bani. Cornel Predescu putea să-l înlocuiască. Nu avem veşti bune despre el, este la recuperare, este posibil să-l luăm în primul stagiu de pregătire şi să vedem ce face atunci”, spune Pârvulescu.

    N-a pus presiune

    Suma vehiculată pentru contractul lui Eric este de 40 de mii de euro lunar. Bani mulţi, însă care nu i-au furat minţile brazilianului. Acesta se pare că nu i-a forţat pe oficialii echipei să-l cedeze, iar asta a fost pe placul oltenilor. „Eric a fost un băiat deosebit, chiar îi mulţumesc, a vrut să fie şi clubul mulţumit. Nu a pus presiune pe club că vrea să plece, se desparte cu greu de Târgu-Jiu, şi nouă ne pare rău, dar asta e viaţa” a încheiat preşedintele pandurilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: