spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii vor să ia Cupa României !

    Pandurii vor să ia Cupa României !

    Gorjenii vor juca la Timişoara cu o echipă de Liga a V-a

    Vicecampioană a României, Pandurii are un nou scop: Cupa României. „Vrem un trofeu, ne lipseşte din vitrină un mare trofeu”, spune preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu. Până acum, gorjenii au avut noroc în Cupă, în 16-imi au jucat cu divizionara B, Farul Constanţa iar în optimi vor da peste echipa de Liga a V-a, Ripensia Timişoara. Ieri, gorjenii au avut noroc la tragerea la sorţi şi sunt aproape calificaţi în sferturile de finală.

    Adversar cu tradiţie

    Ripensia Timişoara este o combinaţie între o echipă care se poate lăuda cu patru titluri naţionale şi două Cupe ale României şi o echipă care acum se zbate în mediocritate. Ei bine, adversara pandurilor activează în acest moment în Liga a V-a, şi chiar dacă este o echipă de „judeţ” poate furniza surpriza. Nu trebuie uitat nici faptul că în 16-imi, Ripensia a eliminat Universitatea Cluj. Ripensia a câştigat şi vreo patru campionate în România înainte de al doilea Război Mondial, este o echipă înfiinţată în 1928 dar care apoi s-a desfiinţat şi a reapărut în prim plan în 2012. Momentan, Ripensia activează în Liga a V-a din Timişoara.

    Condamnaţi la calificare

    Având noroc la tragerea la sorţi din Cupa României, cei de la Pandurii sunt obligaţi să elimine Ripensia. Nu poate fi luată în calcul o altă variantă, un eventual eşec în faţa Ripensiei fiind echivalentul unei mari ruşini. Şi cum Pandurii este vicecampioana României, un alt rezultat decât victoria în faţa Ripensiei este o mare surpriză. „Suntem obligaţi să ne calificăm mai departe. Trebuie să recunoaştem că am avut noroc, întâlnim o echipă de ligă inferioară şi trebuie să ne calificăm. Nu există altă variantă. Noi trebuie să ne calificăm mai departe. Vrem să câştigăm un trofeu, iar Cupa României este o oportunitate pentru noi. Vrem un trofeu şi îl putem obţine”, a comentat Eugen Pârvulescu.

    Au devenit norocoşi

    Gorjenii au avut până acum un parcurs uşor în Cupă. Astfel, în primul tur au trecut la pas de Farul Constanţa, iar acum în optimi oltenii vor da peste o echipă de Liga a V-a care nu prea are şanse de a ajunge mai departe. „Este adevărat că până acum am avut şansă, dar eu spun că această şansă ne-am câştigat-o pe teren anul trecut când am terminat pe locul 2 în campionat”, a mai declarat Pârvulescu.

    Două şocuri în optimi

    „Ne-am dorit să jucăm acasă, dar asta este. O să mergem la Timişoara, în acea perioadă mai avem un meci acolo în campionat cu ACS Poli, aşa că o să rămânem acolo pentru câteva zile”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii

    Programul optimilor de finală, Cupa României:
    Chindia Târgovişte – Dinamo
    Rapid – Petrolul Ploieşti
    Ripensia Timişoara – Pandurii Târgu-Jiu
    FC Vaslui – FC Botoşani
    Steaua – ACS Poli Timişoara
    Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu
    Oţelul Galaţi – Corona Braşov
    FC Braşov – Viitorul Voluntari

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: