spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii vor să rămână în top!

    Pandurii vor să rămână în top!

    Obiectivul exact nu s-a fixat, însă, gorjenii vor să rămână sus în clasament

    Doar patru zile ne mai despart până la meciul cu Universitatea Cluj. Au mai rămas doar patru zile în care antrenorul Petre Grigoraş să mai pună la punct lucrurile care nu merg. Despre obiectiv greu de spus, însă, Marin Condescu anunţa în presa centrală că echipa lui trage la primele cinci locuri. Cam îndrăzneţ obiectivul atâta timp cât multe echipe s-au întărit. Cert este că până aseară nu se stabilise obiectivul pandurilor pentru viitoarea stagiune, însă e la fel de clar că nu putem vorbi de aspiraţii mai joase decât cele de anul trecut. Şi cum oltenii au terminat campionatul trecut pe locul şapte, anul acesta elevii lui Grig îşi vor propune cel puţin să reediteze parcursul din sezonul trecut.

    „Grea lupta pentru primele cinci locuri”

    Antrenorul Petre Grigoraş spune că deocamdată nu s-a stabilit care va fi ţelul pandurilor în stagiunea ce va debuta vineri. „Nu am fixat deocamdată obiectivul. E normal ca fiecare conducător, antrenor sau jucător să-şi dorească să ajungă cu echipa cât mai sus. Aşa şi la noi, e normal ca domnul Condescu să-şi dorească să fim mai sus de locul 7. E corect matematic, dar analizând e complicat”, spune Grigoraş. Tehnicianul dezvoltă ideea şi vine cu argumente puternice. „Am pierdut jucători, e greu să ajungem în primele cinci locuri. O să discutăm. Nu caut scuze, aţi observat că atunci când echipa pierde critic jucătorii, însă când pierzi jucători importanţi cum e cazul lui Pintilii e greu să-l înlocuieşti. Iar acel post este foarte important. E un obiectiv îndrăzneţ, dar e greu. În plus, dacă ne uităm la Steaua, Dinamo, CFR, Rapid sau Vaslui vedem că toate cele cinci echipe s-au întărit masiv în această vară. Chiar şi Petrolul Ploieşti, Oţelul a rămas aceeaşi echipă solidă. Şi în aceste condiţii e greu să te lupţi pentru primele cinci locuri. Însă asta nu înseamnă că e o misiune imposibilă. Ne batem cu fiecare echipă”, comentează Grigoraş oferind şi argumente demne de luat în seamă. E clar că pentru a lupta pentru primele cinci locuri îţi trebuie un lot valoros cu care să facă faţă luptelor grele din campionat. Astfel, obiectivul pandurilor va fi stabilit în această săptămână după o analiză a situaţiei lotului făcută de antrenor şi conducere. Cel mai probabil, obiectivul care se va fixa va fi o clasare între locurile 1-7.

    Merg pe două fronturi

    După cinci săptămâni de pregătire, Pandurii par a fi cu bateriile gata încărcate pentru campionat. „Ne aşteaptă un sezon greu. mergem pe două fronturi, campionat şi cupă, aşa că va fi un sezon plin. Despre obiectiv pot spune că nu ne vom propune să ne clasăm mai jos ca anul trecut. Nu e stabilit nimic, însă în campionat vrem să terminăm cât mai sus, iar în Cupă tragem să ajungem cât mai departe. E prematur să vorbim, însă vreau să ajungem în finala Cupei României”, a comentat şi preşedintele executiv Eugen Pârvulescu.

    „O să fim o nucă tare în acest campionat. Pandurii are putere şi valoare. Suntem o echipă bună a Ligii 1 şi o vom arăta pe teren”, Eugen Pâvulescu, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: