Mai mulți patroni din județul Gorj au primit amenzi în urma unor controale efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, după ce s-a dovedit că au pus în pericol viața angajaților. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instructiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nesemnalizarea echipamentelor electrice, nepurtarea, de către lucrători, a echipamentul individual de protecție. Au fost efectuate 31 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind depistate 18 neconformităţi pentru care au fost aplicate 18 sancţiuni în valoare de 16.500 lei.