spot_img
28.5 C
Târgu Jiu
luni, iunie 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPierderile pandurilor

    Pierderile pandurilor

    Petre Grigoraş spune: „Mă doare această eliminare a lui Voiculeţ mai mult decât înfrângerea”

    Gorjenii vor avea mult de muncă în perioada următoare. După duşul rece de la Ploieşti cei de la Pandurii trebuie să-şi revină rapid pentru că duminică seara trupa lui Grig are un nou meci greu, acasă cu CFR Cluj. în acest meci, şi cel mai probabil şi în următorul la Dinamo, oltenii nu vor putea miza pe mijlocaşul Claudiu Voiculeţ, eliminat uşor în partida cu Petrolul.

    Arbitrajul bată-l vina

    Petre Grigoraş a fost fairplay la finalul meciului de la Ploieşti şi a recunoscut că echipa lui a pierdut pe merit. „Victorie absolut meritată, categorică, chiar umilitoare. Putea să fie şi mai concludentă. Din păcate jucătorii noştri nu au rezistat presiunii unui public fantastic care încurajează echipa gazdă”, a comentat Grig. Tehnicianul se ia de deciziile lui Alexandru Tudor. „Echilibrul s-a rupt şi de la eliminarea lui Voiculeţ, din punctul meu de vedere nu a fost nimic acolo. Acea eliminare ne-a costat. Poate şi în 11 contra 11 am fi pierdut meciul, Petrolul a jucat mai bine ca noi, au avut determinare mai multă, au jucători valoroşi care au făcut diferenţa. Au câştigat tot trei puncte, puteau să ne bată şi cu 10-0. Dar ce mă doare cel mai mult acea eliminare care a fost total gratuită de la un arbitru extrem de experimentat”, a declarat Grig.

    Voiculeţ, absenţă importantă

    Tot antrenorul pandurilor spune că pe lângă eşecul de la Ploieşti a mai primit o lovitură. „L-am pierdut pe Voiculeţ pentru cel puţin două etape, pentru un presupus fault. E inadmisibil asta. Eu mă consider prietenul şi aliatul arbitrilor pentru că şi ei sunt oameni şi greşesc, dar acum a fost atât de decis încât… Jucătorul advers a recunoscut că nu a fost absolut nimic, dar roşul rămâne şi eu nu pot să-l am pe Voiculeţ la meciul cu CFR sau cu Dinamo. Voiculeţ e un jucător important pentru noi şi mă doare această eliminare mai mult decât înfrângerea. Doare şi eşecul dar trebuie să accepţi că în fotbal se mai întâmplă să şi pierzi că doar nu-i batem noi pe toţi. Se mai întâmplă să pierzi, şi cu 1-0 sau 7-0 tot înfrângere este”, a mai declarat Grigoraş.

    Capul sus

    Petre Grigoraş spune că după eşecul usturător de la Ploieşti are de dus o muncă în plus la echipă, trebuie să le ridice moralul elevilor săi. „Eşecul e eşec, trebuie să-l privim cu demnitate, am avut şi satisfacţii până acum şi nu pot să le dau în cap jucătorilor. Am avut o zi mai proastă, Petrolul a meritat victoria. Cele trei puncte nu puteau fi ratate de ei, nu ştiu dacă la acest scor. Trebuie să învăţăm ceva din această înfrângere, iar în meciurile viitoare să arătăm ca în primele şapte etape. Trebuie să îmi remontez echipa după această umilinţă care pot să-i afecteze pe jucătorii tineri şi lipsiţi de experienţă”, a mai spus Grigoraş.

    „Dacă vedea cineva meciul Petrolul, spunea că nu e din România. Voiculeţ a fost dat degeaba afară, nu are nicio acoperire regulamentară Tudor. Dacă ne văd nemţii şi englezii, râd de noi. Greşeli impardonabile de arbitraj. Se vor schimba lucrurile când vom face ca la rugby, acolo unde se acceptă proba video. Greşeli sunt şi vor fi în permanenţă”, Mitică Dragomir, preşedinte LPF

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!