spot_img
28.4 C
Târgu Jiu
miercuri, iunie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPloi în toată ţara, anunţă ANM

    Ploi în toată ţara, anunţă ANM

    În intervalul 23 ianuarie 2015, ora 18 – 25 ianuarie 2015, ora 10,ANM a emis o informare meteorologică potrivit căreia aria  precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (24/25 ianuarie) precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.sunt anunţate  precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului. În Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30…40 l/mp.

    In Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h viscolind şi spulberând zăpada.

    Notă: În cursul zilei de duminică, 25 ianuarie şi al nopţii de duminică spre luni (25/26 ianuarie) va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. In regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 l/mp.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!