spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPrioritățile Energiei

    Prioritățile Energiei

    Gorjenii vor să scape de retrogradare dar și să se califice în Final Four-ul Cupei

    Echipa de handbal Energia Târgu-Jiu va evolua în primăvara anului 2015 pe două fronturi, campionat și Cupa României. Pentru gorjeni, prioritate are campionatul, acolo unde ocupă ultima poziție, în timp ce competiția Cupa României este privită ca un bonus. În sferturile acestei întreceri, gorjenii vor da peste CSM București, o echipă mult mai valoroasă decât Energia.

    Pe 7 și 11 februarie, Energia va da piept cu CSM București. Primul meci va avea loc la Târgu-Jiu, iar al doilea în capitală, șansele gorjenilor fiind reduse. Cu toate astea, cei de la Energia vor să-și joace șansă. „Este o tragere la sorți destul de bună pentru noi este o echipă care chiar dacă ne-a învins în turul campionatului pe terenul nostru cred că acel meci este unul în care am jucat bine, cu toate că așa că rezultatul poate fi favorabil nouă. Putem obține o performanță bună. Am avut puțin noroc pentru că tragerea la sorți putea să fie cu o echipă mai valoroasă, Dinamo, Minaur sau HCM Constanța, sau la Vaslui care era departe. Vom obține un rezultat bun, sper să trecem în turul următor, adică să ajungem în Final Four”, a declarat imediat după tragerea la sorți, șeful secției de handbal, Doru Geamănu. În schimb, Liviu Andrieș nu este entuziasmat. „Avem meciul tur acasă, nu e prea bine. Era mai bine returul, decisivul. E clar că orice adversar pe care îl întâlneam era greu. Ținând cont de situația din clasament ei au prima șansă, dar boi vrem revanșa după meciul din campionat. Echipa care va intra mai repede în formă sportiv are oprima șansă, se va juca la începutul sezonului de primăvară, imediat după pregătire”, a declarat antrenorul Liviu Andrieș.

    Programul sferturilor de finală:
    HCM Constanța-Poli Timișoara
    HCM Minaur Baia Mare-Dinamo București
    HC Odorhei-HC Vaslui
    Energia Pandurii -CSM București

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!