spot_img
Altele
    AcasăNews AlertProblemele pandurilor

    Problemele pandurilor

    Mâine dimineață, Edi Iordănescu își începe din nou munca la Târgu-Jiu. În acest sens, tehnicianului i s-au asigurat cele mai bune condiții de pregătire, zăpada de pe terenul trei fiind îndepărtată încă de la începutul săptămânii. Așadar, gorjenii vor începe munca, însă din păcate problemele de lot nu-i dau pace tânărului tehnician.

    Mulți indisponibili

    În acest moment, un singur jucător este ieșit total din vederile lui Edi Iordănescu, Erico da Silva neavând nicio șansă să mai joace vreun minut în acest sezon pentru olteni după operația suferită la genunchi. „Erico se află în perioada de recuperare și o primă parte a recuperării a făcut-o la Bucureşti, dar în această săptămână va pleca în Brazilia acolo unde va face restul recuperării. El nu va mai reveni în acest sezon pentru a juca la Pandurii, pe Erico îl așteptăm să ne ajute din nou din sezonul următor”, spune directorul sportiv al pandurilor, Robert Bălăeț. O altă problemă este legată de situația medicală a lui Shalaj, jucător care a pierdut aproape toată perioada de pregătire, așa că acesta este în urmă cu pregătirea. „La Shalaj a fost vorba de o fractură, de asta a și mers destul de greu cu recuperarea, dar acum este refăcut complet, se antrenează cot la cot cu ceilalți jucători și chiar a evoluat 20 de minute în ultimul joc amical din Antalya, cel cu Astana”, a mai spus Bălăeț. Lista cu răniți de la Pandurii continuă cu alți doi jucători, doi mijlocași care sunt ieșiți din calcule pentru primele două meciuri oficiale. „Răduţ și Elton au o situație delicată, ei nu vor putea reveni mai devreme de o săptămână. După o săptămână abia vor putea intra într-un program special, cu alergări ușoare. Pe cei doi nu ne putem baza nici pentru partida cu Dinamo din Cupa Ligii, dar nici la meciul cu CS U Craiova din prima etapă a returului, poate doar pentru meciul cu CFR Cluj să reintre în calculele antrenorului”, a mai menționat Bălăeț.

    Pe 15 revin Roman și Anton

    În acest moment, cei de la Pandurii nu pot miza la antrenamente pe doi jucători care se pregătesc cu altcineva. Este vorba de Mihai Roman și Paul Anton, cei doi fiind prezenți la acțiunea echipei naționale în Turcia, acțiune care se va încheia cu două zile înaintea meciului cu Dinamo. Totuși, jucătorii pandurilor sunt așteptați la echipă pe data de 15 februarie. „Roman și Anton sunt în continuare la dispoziția lotului național, vor juca pe 14 februarie cu Moldova și imediat după meci vor reveni în țară, așa că noi îi așteptăm la Târgu-Jiu pe 15 februarie. Este dificil pentru noi, dar să nu uităm că în aceeași situație se află și Dinamo”, a mai spus Bălăeț.

    Eric e OK

    O altă problemă a lui Edi Iordănescu a fost forma sportivă a lui Eric de Oliveira. Brazilianul a tras tare la antrenamente și a mai recuperat din parametrii fizici. „Eric este OK, din punctul meu de vedere este undeva la 70% și sper să fie pregătit până la ora meciului cu Dinamo să ne poată ajuta. El și-a dat interesul, a tras tare de el, se vede că vrea să joace. Sper să ne ajutăm reciproc, este un jucător de valoare și avem nevoie de el așa cum și el în acest moment are nevoie de noi”, a mai spus directorul sportiv, Robert Bălăeț. Referitor la un alt jucător, Ciprian Brata, acesta s-a comportat bine în cantonament, așa că are șanse să prindă echipa în retur. „Brata s-a comportat foarte bine în acest cantonament și sper să fie o soluție pentru acest retur. El poate reveni jucătorul care a fost acum câțiva ani, este o nouă șansă pentru el să dovedească faptul că rămâne un jucător cu un bun potențial”, a mai spus Robert Bălăeț.

    Transfer de la Liga a 2-a

    A devenit o obișnuință ca cei de la Pandurii să transfere jucători de la Liga a 2-a. După Bogdan Șandru, oltenii au mai adus un jucător de la Fortuna Câmpina, fosta echipă antrenată de Edi Iordănescu, Vali Munteanu semnând și el pe trei ani și jumătate cu Pandurii. „Am rezolvat și transferul lui Vali Munteanu de la Fortuna Câmpina pentru o perioadă de 3 ani și jumătate. Este jucătorul nostru dar îl vom împrumuta la Academica Pitești până pe 30 iunie 2015. De la 1 iulie vine la Pandurii. El joacă în bandă dreaptă, a mai lucrat cu Edi Iordănescu, este un jucător interesant care poate confirma la noi”, a spus Eugen Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: