spot_img
13.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRăducan, plătit pentru performanţă sportivă şi financiară

    Răducan, plătit pentru performanţă sportivă şi financiară

    Oficialul pandurilor spune: „Am generat două milioane de euro în plus la buget, am făcut şi performanţă”

    Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, preşedintele Narcis Răducan a adus lămuriri vizavi de contractul său cu echipa olteană. Această înţelegere expiră în vara viitoare, iar până atunci şeful pandurilor vrea ca situaţia financiară să se rezolve. În plus, Răducan susţine că îşi merită banii pe care îi ia pentru că face performaţă atât din punct de vedere financiar cât şi sportiv.

    sport-02-15

    „Lucruri normale”

    Narcis Răducan are cel mai mare salariu pe care l-a avut vreun şef al echipei gorjene. 8.500 de euro net la care se adaugă diferite bonusuri, aşa că oficialul poate ajunge la o sumă mult mai mare lunar. Aşa că Răducan este cel mai scump preşedinte din istoria pandurilor, însă totul s-a făcut cu acordul marilor şefi. „Contractul meu a fost negociat la început şi a avut asentimentul tuturor. Este structurat pe un salariu de bază cât şi pe bonusuri de performanţă. Performanţă însemnând clasare în top în Liga 1, calificarea în cupele europene, transferuri de jucători dacă este cazul în situaţia în care se generează un câştig important pentru club venit în urma deciziilor mele. Sunt lucruri normale pe care şi le pune în contract orice manager. Atâta timp cât prin managementul meu clubul a generat venituri de plus două milioane faţă de anul trecut este normal să beneficiez de acest lucru şi eu. Suntem parteneri, nu există patron în lume care când îi aduci două milioane în plus să nu te fi retribuit”, a comentat Răducan. Oficialul spune că aceste bonusuri sunt datorită muncii în grup. „Nu am făcut asta singur, am făcut asta împreună cu antrenorii, jucătorii, colegii de birou. Nimeni nu poate face singur ceva pe lumea asta. Deciziile au fost inspirate, am venit la o echipă care s-a salvat în ultimele etape de la retrogradare, am schimbat un lot de jucători şi s-a făcut performanţă. În această vară s-a repetat figura, iarăşi un lot întreg schimbat şi suntem tot acolo, deci nu este o întâmplare”, a declarat Răducan.

    Lasă locul vreunui localnic!?

    Şeful echipei gorjene spune că dacă cineva îi va cere să plece, atunci va pleca şi va lăsa pe altcineva în loc fără să ceară despăgubiri. Ba mai mult spune că la finalul contractului său va accepta şi situaţia în care locul său va fi adus un alt preşedinte chiar localnic. „În condiţiile în care la finalul mandatului meu se consideră că există pe piaţa locală soluţii mai ieftine pot fi accesate. Fiecare lucrează cu cine doreşte. Mi-am exprimat propunerea dacă există cea mai mică urmă că măsurile pe care le-am luat să nu fi fost în beneficiile clubului fără probleme putem încheia colaborarea. Nu sunt antrenor sau jucător care să ceară bani până la finalul contractului. Nu sunt Mourinho, sunt un angajat care nu poate lucra singur. Toată lumea a zis că este mulţumită de ceea ce am făcuta aici, împreună încercăm să salvăm clubul. Acum iau în considerare orice. Am şi aceste gânduri de a pleca. Dar, primul gând este pozitiv, constructiv. Cât timp sunt aici facem toate eforturile pentru a rezolva problemele. Nu este o luptă pierdută, există preocupare. S-au identificat surse pe termen mediu şi lung. Mă bucur că o singură întâlnire a generat asta,. Sunt oameni care pot prelua anumite cheltuieli. Efectiv este ceva îmbucurător. Problema este pe plan imediat, se caută soluţii”, a mai declarat Narcis Răducan.

    A furat cineva de la Pandurii?

    Mai mult, vorbele lui Călinou care spune că venitul pe care îl are Răducan îi va pune piedică acestuia să fie tentat să fure aşa cum au făcut alţi preşedinţi este un argument important. „Nu am identificat nicio infracţiune. Domnul Călinoiu poate compara ce fac eu faţă de ce făceau ceilalţi pentru că a fost aici. Eu nu am obţinut un salariu mai mare sau mai mic, este un salariu pe care l-am avut şi la alte echipe. Este la nivelul la poziţiei mele de conducător şi responsabilitatea pe care o am în club. Există multe opţiuni pe piaţă şi poţi să-ţi aduci oameni în club în funcţie de ce bani ai sau de ce doreşti de la activitate. Eu să fiu judecat după performanţele care le am sportiv şi financiar. Restul că sunt drăguţ sau nu, la fotbal nu contează impresia artistică, contează performanţele. Faptul că dânsul a declarat asta se referea la faptul că au existat conducători, nu neapărat aici care adorm simţurile cu un salariu mic şi aveau varianta B de a face bani. Eu am ales varianta oficială, nu există varianta B, totul este transparent. Nu poate spune vreun membru asociat că nu ştiu unde se duce fiecare euro, au acces în fiecare moment. Dacă nu solicită ei, nu a fost şedinţă să nu le spun eu ce facem cu banii”, a mai declarat Narcis Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: