spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRăduţ oferit pandurilor

    Răduţ oferit pandurilor

    Gigi Becali e deranjat de dragostea dintre Răduţ şi Gina Pistol

    Dragostea dintre Mihai Răduţ şi Gina Pistol îl irită pe Gigi Becali. Patronul stelist chiar este deranjat de faptul că cei doi se iubesc, iar mai nou a anunţat că în eventualitatea în care relaţia lui Răduţ cu Gina Pistol va continua, atunci va renunţa definitiv la jucător. Asta spre bucuria pandurilor care abia aşteaptă să pună mâna pe un jucător tânăr şi de mare perspectivă.

    Săgeţi dinspre Ghencea

    Cât timp a fost la Steaua, Răduţ nici măcar nu a fost băgat în seamă de Gigi Becali. Imediat după ce mijlocaşul a fost dat sub formă de împrumut la Pandurii acesta a explodat devenind un jucător bun al Ligii 1. A dat trei goluri, ceea ce în Ghencea nu reuşise asta în doi ani de zile. Iar faptul că după fiecare reuşită arată inima, semn că golul îi este dedicat iubitei lui, Gina Pistol l-a deranjat peste măsură pe patronul stelist, Gigi Becali. „Şi Răduţ ăsta şi-a luat gagică cu zece ani mai bătrână ca el”, a fost prima săgeată trimisă dinspre Ghencea de Becali. Acesta a continuat, iar în acest week-end a mai trimis alte săgeţi spre Răduţ. „Dacă el îi arată dragoste Ginei Pistol, înseamnă că nu va ajunge niciodată fotbalist. Dacă o folosea pe Gina Pistol că are fundul mai bombat, nu ştiu ce sâni, înţelegeam, dar el are sentimente pentru ea. Îţi dai seama. Îl dau de tot la Pandurii, n-am nevoie de unul care îi arată dragoste Ginei Pistol de pe teren”, a spus Becali la gsptv.

    Petre Grigoraş a sărit în apărarea jucătorului său la aceeaşi televiziune. „Sper ca Răduţ să confirme în continuare la Pandurii şi să le închidă gura unora care se comporta cu jucătorii crezând că sunt animale. Orice jucător are dreptul la o viaţă personală. Pe noi trebuie să ne intereseze ce face pe teren şi cum se antrenează. M-aş bucura ca Răduţ să fie transferat definitiv la Târgu-Jiu”, a mai spus şi Grigoraş.
    Chiar şi Gina Pistol a comentat declaraţiile lui Becali. „Nu mă pricep la fotbal, dar Mihai joacă bine la Pandurii. O să am grijă să continue aşa. Nu ieşim în cluburi, nu bea, nu pierdem nopţile decât în mod constructiv. Nu-mi permit să-l sun pe domnul Becali să-i cer binecuvântarea, eu n-am contract cu dânsul. O să-l rog pe Mihai să se închine după fiecare gol”, a mai spus şi Gina Pistol.

    Au demarat negocierile

    E din ce în ce mai evident faptul că Mihai Răduţ nu va părăsi Pandurii în vara viitoare. Şi asta pentru că gorjenii au trei jucători la Steaua, Chiricheş, Matei şi Pintilii pe care deţin procente de 20% din vânzarea lor. Astfel, oltenii vor ca în perioada următoare să discute posibilitatea transferului definitiv al lui Răduţ la Pandurii. „Am decis să îl transferăm definitiv pe Răduţ, iar în schimbul lui să renunţăm la procentele pe care le mai avem pentru jucătorii de acolo”, a comentat Marin Condescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: