spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRămas bun Europa !

    Rămas bun Europa !

    Cristi Pustai spune: „A fost o experienţă frumoasă, din care va trebui să învăţăm foarte multe”

    Pandurii a terminat aventura în Europa cu un egal împotriva ultimei echipe din Portugalia, Pacos de Ferreira. Un egal cât o înfrângere pentru că nu putem vorbi de un rezultat bun în condiţiile în care nu s-a reuşit o victorie contra unei echipe obişnuită să ia 2-3 goluri pe meci. În fine, la final de aventură europeană, cei de la Pandurii au tras unele concluzii care mai mult sunt pozitive decât pesimiste.

    Eric mulţumit

    Motorul pandurilor, brazilianul Eric de Oliveira autor al celui mai frumos gol al românilor în această campanie europeană a tras concluziile după remiza albă cu Pacos. „Am încercat să obţinem victoria, am avut multe ocazii, dar n-am reuşit să marcăm. Oricum, noi suntem mândrii de fotbalul pe care l-am etalat, mai ales că am fost la prima participare în cupele europene. Pentru unii va conta mult pentru experienţa lor de viitor, în timp ce pentru alţii poate a fost ultimul meci în cupele europene. Am ajuns la nivelul Fiorentinei, la nivelul lui Dnepr, echipe cu pretenţii în Europa. Rămânem cu experienţa şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că am avut această oportunitate. Eu cred că orice jucător îşi doreşte să joace din trei în trei zile decât să stea şi să se uite la televizor. Cea mai frumoasă amintire din această campanie a fost calificarea în grupe. Şi de golul cu Fiorentina îmi aduc aminte cu plăcere, dar atunci n-am realizat nimic, până la urmă, deoarece am pierdut pe final”, a declarat Eric.

    Pustai, clipe de neuitat

    Cristi Pustai, antrenorul echipei oltene a făcut un scurt remember la parcursul european. „A fost o experienţă frumoasă, din care va trebui să învăţăm foarte multe. Am încheiat cam în stilul nostru, prin acest joc plin de ocazii şi ratări rarisime. Îmi pare rău că nu am câştigat, erau trei puncte importante pentru noi. Dar, trăgând linie, cred că a fost cel mai bun an al clubului, precum şi pentru mine, ca antrenor. Cred că ar fi trebuit să avem mai multă încredere în noi în vară, să ne fi completat lotul de la început, să fi făcut toţi stagiile de pregătire. Noi am mai adus jucători doar când am văzut că ne calificăm, am şi dat jucători în plină campanie, chiar dacă nu a fost o pierdere, pentru că pentru club a fost o afacere profitabilă şi clubul s-a autofinanţat astfel. Poate ar fi trebuit să avem mai multe posturi acoperite şi valoric. Acum am avut un lot mai valoros, dar se pare că trebuie să fim mai atenţi când pornim la un asemenea drum lung. Pentru că a fost un drum lung. Am jucat 32 de meciuri oficiale în acest sezon şi mai avem două în campionat, deci încheiem cu 34! Nu am cum să nu invoc şi starea de oboseală, unii jucători au strâns 27 de jocuri”, a declarat Cristi Pustai.

    „Acasă urmăresc toate meciurile din Liga I, am televiziunile româneşti. Jos pălăria pentru şefii de la Pandurii, au făcut treabă cu bani mai puţini decât la alte cluburi”, Tony, jucător Pacos, fost la CFR Cluj

    „Nu cred că s-au făcut de râs în Europa. Ei şi-au depăşit condiţia prin calificarea în grupe. Felicitări celor de la Târgu-Jiu”, Petre Grigoraş, fost antrenor Pandurii

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: