spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRatăm Europa la handbal ?

    Ratăm Europa la handbal ?

    Când a început sezonul la handbal obiectivul era câştigarea titlului naţional. În doar câteva luni acest obiectiv a fost schimbat deja de două ori şi sunt şanse să fie ratat şi al treilea. Prima dată s-a spus că tragem la titlu, apoi că tragem la locurile 1-3 iar mai nou tragem să prindem locul 5 pentru a merge în cupele europene. Suntem pe locul şase cu şanse reale de a termina sub locurile de Europa, şi asta după ce Energia a remizat în deplasare la Dinamo Braşov.
    În mod normal, o echipă care vrea să prindă un loc în Europa nu are voie să rateze victoria în faţa unui adversar modest aşa cum este Dinamo Braşov. Şi totuşi, gorjenii au dat cu bâta în baltă şi în loc să câştige două puncte şi să fie la finalul acestei runde pe poziţia a cincea, handbaliştii antrenaţi de Liviu Andrieş s-au mulţumit cu un singur punct şi sunt pe locul şase.
    Deranjant este faptul că Energia a avut meciul în mână, în minutul 26 gorjenii conduceau cu 7 goluri pe tabelă, 7-14, însă nu au putut să-şi conserve rezultatul până la final. Ca într-un film de groază, târgujienii s-au văzut egalaţi şi apoi conduşi pe tabelă la două goluri, şi doar printr-un noroc au reuşit să smulgă un egal de doi bani speranţă pentru Europa. Acest meci de la Dinamo Braşov s-a terminat 25-25, rezultat care l-a nemulţumit pe antrenorul Energiei Liviu Andrieş. „Trebuia să câştigăm. Nu ştiu ce şanse mai avem să prindem acel loc de cupă europeană”, a spus resemnat Andrieş.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: