spot_img
Altele
    AcasăNews Alert"Regândiţi strategia de la Gorj"

    „Regândiţi strategia de la Gorj”

    – Tot Mircea Sandu spune: „În Gorj vă trebuie o echipă de Liga 1, alta de Liga a II-a, una de Liga a III-a şi juniori mulţi”

    Stafful FRF a fost ieri prezent la Târgu-Jiu pentru a participa la consfătuirea zonală cu membrii afiliaţi din zece judeţe. Preşedintele Mircea Sandu, directorul general Ionuţ Lupescu, şeful arbitrilor Vasile Avram şi alte persoane din cadrul FRF au stat de vorbă cu oamenii din teritoriu. La finalul consfătuirii s-a organizat o conferinţă de presă unde s-au vorbit de toate evenimentele momentului.

    Campionate mai tari, echipe mai puţine

    Fotbalul din România se va reorganiza în următorii ani. Liga 1 va rămâne în principiu nemodificată, însă schimbările mari vor apărea la nivelul eşaloanelor inferioare. Se urmăreşte formarea unei singure serii de Divizia B, formată din 18-20 echipe, dar şi două serii de Liga a III-a. „Sperăm ca în viitorii ani fotbalul românesc să se aşeze pe noi premise de performanţă. Am prezentat noul sistem competiţional pe care-l vizăm a se realiza în următorii patru ani de zile. Este un sistem în care concentrăm valorile, scade numărul de echipe şi jucători care nu pot face faţă la nivelul Ligilor a 2-a şi a 3-a”, a spus Mircea Sandu.

    „Reorientaţi-vă…nu să vă bateţi la retrogradare”

    Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a vorbit despre cum vede el această schimbare la nivelul judeţului Gorj. „În judeţul Gorj ar trebui să vă reorientaţi în ceea ce înseamnă echipele pe categorii de vârstă, de la prima echipă până la Liga a III-a şi mai jos. Ar trebui să aveţi o echipă în prima ligă care să fie echipa judeţului, o altă echipă în Liga a II-a şi alta în Liga a III-a. Există destulă potenţă financiară să faceţi fotbal profesionist destul de bun, nu să vă bateţi în fiecare an la retrogradare”, spune Ionuţ Lupescu.

    Sfatul „Naşului”

    Şi Mircea Sandu a fost pe aceeaşi lungime de undă şi a detaliat modul cum vede el situaţia. „Şi degetele de la mână nu sunt egale. Vă trebuie o echipă de Liga 1, alta de Liga a II-a şi una de Liga a III-a şi apoi baza de juniori mulţi. Vedeţi? Sunt două echipe din Rovinari, una din Motru şi alta din Mătăsari. Ce facem?”, se întreabă Sandu, care vine cu completarea. „Ne batem aiurea între noi în loc să facem un centru mare de formare de copii şi juniori care să dea roade, să dea jucători către echipele acestea. Nu toţi vor fi de Liga 1 şi Liga 2. Trebuie regândit”, a mai spus Sandu, care a mers mai departe. „În fiecare judeţ şi oraş sunt nişte ambiţii la un moment dat prosteşti. Cheltuim aiurea bani, în loc să facem investiţii la nivel de bază de copii, să facem competiţii şi sus să venim cu valorile, că de aia facem restructurarea competiţiei”, a mai declarat preşedintele FRF.
    Acesta crede că echipele de fotbal au nevoie de ajutorul autorităţilor locale. „Consiliile trebuie să facă investiţii în infrastructură, utilităţi şi centre de copii. Echipa mare trebuie să fie societatea creată care să plătească tot ce înseamnă plată la antrenori, jucători, deplasări şi tot. Primăriile să cheltuiască bani cu investiţii, infrastructură, ceea ce se întâmplă la Târgu-Jiu. Clubul trebuie să aibă grijă de jucători. Dacă asta se întâmplă, se va dezvolta tot sportul românesc”, a mai spus Mircea Sandu.

    S-au împăcat?

    Mircea Sandu şi Marin Condescu s-au războit în multe rânduri. De vreun an de zile cei doi nu se mai atacă, semn că războiul a încetat. Ultima discuţie între cei doi a avut loc înainte de sărbători. „Domnul Condescu m-a sunat de sărbători, mi-a urat La Mulţi Ani. Din păcate nu ne-a onorat aici, a venit domnul Pârvulescu, probabil are treburi importante”, a comentat ieri Mircea Sandu.

    Glume federale

    Mircea Sandu era bine dispus ieri. Acesta a şi glumit pe baza întrebărilor puse de jurnalişti. Despre Mutu, Mircea Sandu a spus că „Mutu nu se mai face băiat cuminte dacă nu s-a făcut până la 32 de ani. Poate după 50 de ani. Nu ştiu dacă se desparte de fraţii Becali, e problema lui. Nu m-a întrebat nici când a semnat, de ce să o facă acum?”, a replicat Sandu.
    Şi despre Cristi Tănase s-a vorbit în anumiţi termeni. „Cristi Tănase, dacă vrea să ajungă ca Hagi sau Mutu, exponenţial la echipa naţională, trebuie să muncească de trei ori mai mult decât munceşte acum. Are calitate şi Adrian Cristea are ceva în el. Pe Tănase l-a impulsionat transferul lui Stancu, nu mai e cu Bomba 1 e cu Bomba 2”, a mai declarat „Naşul” Sandu.
    Când a venit vorba de Universitatea Craiova, Sandu a fost ferm. „Deplorabil, stânjenitor pentru noi cei din fotbal. Ne e puţin ruşine. Nu văd decât o singură rezolvare care să liniştească apele: să se împace cei doi. Să dea drumul la treabă fiecare pe domeniul lui. Nu se realizează asta, e problema fiecăruia. Oltenii sunteţi foarte orgolioşi. Mulţi au un tupeu constructiv, alţii distructiv. S-a ajuns aici pentru că nu s-au înţeles. Sper să se aşeze din nou la masă şi să negocieze lucrurile foarte clar, dar nemaiavând bani e foarte greu. Preşedintele ţării are mult mai multe pe cap. Îi place fotbalul preşedintelui, dar are atâtea pe cap încât nu cred că-l interesează acum problema Craiovei. Toate au plecat de la bani. Datorii, lipsa de lichidităţi, neplata jucătorilor. În general iese război, dacă cedează unul sau altul lucrurile se pot aşeza”, a încheiat Mircea Sandu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: