spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertResemnare la Pandurii!

    Resemnare la Pandurii!

    Edi Iordănescu spune: „Mai avem mult de muncă”

    Înfrângerea cu Steaua de la Severin este privită de antrenorul Edi Iordănescu drept una din care echipa lui va câştiga pentru viitor. „Am cedat, felicit Steaua pentru victorie, pe Mirel Rădoi şi le urez baftă în meciurile din cupele europene”, a fost mesajul lui Edi Iordănescu la unul din posturile tv, imediat după joc. Apoi, tehnicianul a trecut cu analiza asupra echipei sale şi la prestaţia din acest joc pierdut fără drept de apel cu Steaua. Ca şi concluzie, antrenorul pandurilor spune că echipa sa se află departe de nivelul la care speră să ajungă, însă sunt cauze juste care au făcut diferenţa sâmbătă seara la Severin.

    sport-01-20

    Diferenţe între ei şi noi

    Primele două goluri ale jocului, cele marcate de Alex Chipciu par să fi cântărit mult în economia partidei. „Primele două goluri au fost din două execuţii extraordinare ale lui Chipciu, care e un jucător atât de hulit, dar de mare valoare. El a rupt echilibrul”, a spus Edi Iordănescu la finalul partidei. Acesta are motive să fie îngrijorat, însă îşi îndeamnă elevii să fie tari. „E normal să fiu supărat, dar trebuie să ţinem capul său”, a mai punctat Iordănescu junior. Mai mult, antrenorul a şi enunţat câteva din motivele care au dus la înclinarea balanţei. „Au fost mai multe lucruri care nu au mers. În primul rând, am pierdut foarte mulţi jucători la finalul ediţiei trecute de campionat şi nu am reuşit decât destul de târziu să aducem alţii în loc. Trei fotbalişti din primul 11 nu au făcut pregătirea cu noi. Suntem într-un proces de reconstrucţie, nu e deloc uşor. Steaua este o echipă cu calitate, a dat dovadă şi de maturitate. Noi am început jocul bine, ne-am creat şi 2-3 ocazii, însă apoi jocul a fost cu totul altfel. Trebuie să felicităm Steaua. S-a văzut că are un alt ritm, pe care îl poate ţine ridicat pe tot parcursul jocului”, a mai spus Iordănescu.

    Mergând mai departe, antrenorul pandurilor spune că are mult de tras alături de elevii lui, pentru a duce echipa sus în clasament, „Noi avem mult de muncă, trebuie să construim. Conjunctura nu e deloc favorabilă pentru noi. Am pierdut foarte mulţi fotbalişti, pauza a fost una scurtă, a trebuit să ne mişcăm foarte repede să umplem golurile şi nu am reuşit asta. Avem de muncă şi trebuie să ne mai completăm unde avem nevoie. Am tot strigat în perioada de pregătire că mi-e greu să lucrez cu 13-14 jucători, pentru că ştiam că se va întâmpla asta dacă nu avem toţi jucătorii la pregătiri”, a comentat Iordănescu.

    Rădoi, copleşit de emoţii

    De partea opusă, antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Mirel Rădoi, a spus că acest meci a fost unul special. „E pentru prima dată când vin la Severin, adică acasă şi sunt adversar. E o senzaţie ciudată. Am avut ceva emoţii că am revenit acasă, dar nu şi în privinţa meciului”, a declarat Rădoi. Acesta a explicat şi de ce nu s-a temut de duelul cu echipa lui Iordănescu. „Băieţii s-au pregătit foarte bine în această săptămână. Au prins încredere după victoria de la Zilina. Merită toate felicitările. Lumea s-a obişnuit ca Alex Chipciu să aibă evoluţii bune la fiecare meci, dar nu se poate mereu. El a arătat ca un adevărat căpitan”, a mai spus antrenorul steliştilor.

    După şapte ani…

    În data de 8 martie 2008, Steaua se impunea la Târgu-Jiu în faţa pandurilor cu 1-0. Unicul gol a fost marcat atunci de Ovidiu Petre, iar Mirel Rădoi era căpitan al bucureştenilor. De atunci, Steaua nu a mai reuşit să bată Pandurii în Oltenia, însă asta până sâmbătă seara când au câştigat cu 3-0.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: