În urma descinderilor de vineri de la Padeş trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore urmând să fie prezentate procurorilor cu propunere de arestare preventivă. Informaţiile sunt puţine în acest caz acţiunea fiind coordonată de DIICOT în colaborare cu IGPR, poliţia din Gorj asigurând doar o parte din suportul tehnic şi intervenţie cu personal specializat. Ieri, peste 400 de poliţişti şi jandarmi au descins la 100 de gospodării din Padeş, inclusiv la casa primarului Mihai Troacă. Anchetatorii susţin că mai multe persoane au furat 20 de arme de vânătoare dintr-un magazin din Franţa, le-au introdus ilegal în ţară şi le-au folosit la braconaj.