spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRevine Kukrika la Energia?

    Revine Kukrika la Energia?

    Şeful secţiei de handbal de la Energia, Gore Popescu a recunoscut faptul că în această vară vrea să întărească echipa. „Aş miza pe întinerirea lotului de jucători. Căutăm jucători tineri”, a menţionat Gore Popescu. Acesta totuşi se gândeşte că după plecarea lui Sandu Iacob de la echipă va trebui să caute o soluţie de întărire a lotului. „Plecarea lui Sandu Iacob e o pierdere pentru noi. Îl înţeleg, vrea să plece acasă lângă familie la Bacău. O să trebuiască să suplinim cumva plecarea lui Sandu”, a menţionat Popescu.

    Două ţinte!

    Regulamentul în handbalul românesc este ciudat. Astfel, o echipă nu va mai avea voie să aibă mai mulţi de doi străini legitimaţi, iar asta poate afecta loturile echipelor de prima ligă. „Acesta e regulamentul, bun rău îl luăm cum este. Noi avem deja un străin în echipă, pe Vukas, deci mai e loc pentru unul. Acum ne gândim dacă să aducem sau nu un jucător, variante să ştiţi că sunt”, a mai declarat Popescu. Acesta chiar spune că săptămâna viitoare va discuta cu Liviu Andrieş şi cu cei din conducerea clubului pentru a vedea la ce strategie va apela în campanie. „Am semnale că Ante Kukrika ar vrea să revină la Energia. El acum e în Tunisia, s-a dus acolo pentru bani, dar nu s-a adaptat. Acum a înţeles că se lucrează bine la Energia şi vrea să se întoarcă. Şi Liviu l-ar vrea în lot pentru că Ante e un jucător valoros care poate ajuta echipa”, a mai menţionat Popescu, oficial care nu e sigur de mutare. „Să vedem şi ce pretenţii are, acum e un alt plafon salarial la Energia şi nu ştiu dacă Ante va accepta condiţiile noastre”, a mai declarat Popescu.

    Preşedintele gorjenilor are şi o variantă de rezervă. „Şi Igor Moskalenko e o variantă pentru noi. E un jucător bun, e rus şi cât a jucat la Bacău a făcut-o bine”, a încheiat Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: