spot_img
Altele
    AcasăNews AlertRevine rebelul Shamsin!?

    Revine rebelul Shamsin!?

    Grig nu e deloc încântat de revenirea la lot a libanezului Shamsin

    Petre Grigoraş s-ar putea trezi în cel mai scurt timp la antrenamente şi cu atacantul Feiz Shamsin. Acest jucător nu se află în graţiile antrenorului, însă având contract cu echipa olteană va trebui să-l primească la pregătire.

    Vacanţă prelungită

    Antrenorul pandurilor nu-l mai vrea pe Feiz Shamsin la echipă. Totul se trage de la modul în care jucătorul a tratat o problemă medicală. Accientat în ultima etapă a sezonului trecut, entorsă de gleznă, atacantul nu s-a tratat în vacanţă, iar la reunire a venit tot accidentat. Ba chiar apoi a cerut să plece în Germania să se trateze, fapt care l-a deranjat pe Grig şi care a decis să-l lase liber. „Am discutat şi cu cei din conducere şi cred că ar trebui să se ia şi nişte măsuri disciplinare. E un jucător care nu mai dă niciun semn de viaţă de ceva timp. A fost în vacanţă, s-a întors la noi cu întârziere motivând că este accidentat”, a comentat Grig. Acesta spune că l-a acceptat pe jucător, dar nu i-a putut suporta toate fiţele. „OK, a venit, era aproape pregătit pentru a relua alergările, normal că nu l-am luat în cantonament pentru că nu aveam ce să fac cu el. S-a reaccidentat psihic când a auzit că nu-l iau în cantonamente, a plecat şi nu mai dă niciun semn de viaţă. Are deja mai mult de o săptămână de când trebuia să se prezinte la echipă şi nu răspunde la telefon, impresarii nu răspund, nimeni nu poate să dea de el, nu se ştie nimic de el”, a mai spus Grig.

    Culmea tupeului, să-i dea în judecată

    Tot Grigoraş avertizează. „Nu m-aş mira ca peste o săptămână sau două cei de la club să se trezească cu vreun proces pe la FIFA că-şi cere banii. Sper să se facă nişte documente care să-l forţeze puţin. Ori vine, ori să ne lase… Şi dacă vine, sincer, pentru o lungă perioadă, va face cunoştinţă cu sinteticul. Astfel de jucători nu au ce căuta în echipă”, a mai spus Grigoraş. În încheiere, Grig a şi glumit pe seama libanezului. „Se pare că Shamsin este puţin peste Messi dacă şi-a permis să nu dea niciun semn de viaţă. La înălţime, doar atât…”, a încheiat glumind Grig.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: