Ne cunoaştem strămoşii?

Încep prin a spune că justiţia noastră a început să se mişte, într-adevăr, dar totuşi sunt mulţi acei care se lăfăie nestingheriţi, în averile făcute prin hoţie … Deşi suntem urmaşii romanilor, aşa cum scriu istoricii noştri, nu prea am moştenit mare lucru de la ei. În afară de unele dovezi arheologice sau la vedere, nu prea avem cu ce să dovedim că acea societate civilizată care a fost Roma, sau chiar Imperiul Roman, sunt strămoşii noştri. Nu vreau să neg faptul că romanii au colonizat Dacia, şi oarecum fără voia lor sau a noastră, ne sunt cumva, strămoşi, dar vreau să scot în evidenţă că diferenţa între civilizaţia superioară a vechii şi străvechii Rome şi cea haotică în care ne complacem noi, acum, este una radicală. Aşa cum ne prezintă analele istorice sau documentarele despre civilizaţia romană, rămâi perplex, cum de era posibil ca forul legislativ roman, sau justiţia, să funcţioneze fără cusur, la acea vreme. Însuşi împăratul Romei, Cezarul, era adus în faţa Parlamentului sau a justiţiei, pentru a da socoteală, de ce-i aşa şi nu altcumva, sau de ce a comis un abuz sau o altă fărădelege. Ce să mai vorbim, când singurul pământean fără de păcate, Isus Hristos, a fost judecat şi condamnat la moarte prin crucificare, de către justiţia romană, prin reprezentantul ei, în acea zonă a lumii, Pilat din Pont. Bine, sentinţa hotărâtoare s-a dat prin plebiscit, când poporul evreu, atât de iubit şi de iertat de Fiul Domnului, a cerut crucificarea. Făcând o paralelă, nu înainte a a-mi face trei cruci la Dumnezeu, mă întreb, retoric? Dacă justiţia strămoşilor noştri, a condamnat şi pe cel mai nevinovat pământean, cum de justiţia noastră, a românilor de azi, nu poate condamna nici pe cei mai mari hoţi, bandiţi sau jefuitori?