AcasăNews AlertROMÂNII cu doctorat primesc un spor de 15%

ROMÂNII cu doctorat primesc un spor de 15%

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care bugetarii care posedă titlu ştiinţific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de bază, după ce actul normativ a fost declarat constituţional.

Judecătorii CCR au respins în luna septembrie contestaţia Guvernului pe tema acordării către personalul bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul ştiinţific respectiv.

O altă modificare contestată la CCR prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, în cazul în care, fie sunt structuri nou înfiinţate, fie contractul colectiv de muncă a expirat.

Ambele prevederi, aduse prin amendamente legii cadru 284/2010 privind salarizarea unitară, au fost declarate constituţionale.

Ele au fost adoptate de Camera Deputaţilor, for decizional, în 8 iunie 2016.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente