spot_img
Altele
    AcasăNews Alert"Să batem Oţelul"

    „Să batem Oţelul”

    Jucătorii de la Pandurii se gândesc cum să răpună Oţelul. Toţi jucătorii au în cap un singur obiectiv: să împiedice liderul în prima etapă. „Va fi greu cu Oţelul pentru că e echipa de pe primul loc. Încercăm să facem un joc cât mai bun şi să obţinem cât mai multe puncte, unul sau toate trei”, spune Vlad Chiricheş. Şi atacantul Valentin Lemnaru are planuri mari. „Un meci greu, Oţelul e liderul campionatului şi e normal să fie greu, dar o să dăm totul pe teren şi sperăm să iasă un rezultat bun”, a spus şi Lemnaru.

    Misiune posibilă

    Din punctul de vedere al jucătorilor de la Pandurii, meciul cu Oţelul este greu, dar nu imposibil de câştigat. „O să facem tot ce ţine de noi să câştigăm. Şanse sunt. E un meci normal, de campionat, unul greu pentru că întâlnim echipa de pe primul loc, dar noi o să dăm totul ca să câştigăm”, a comentat fundaşul pandurilor, Vlad Chiricheş. Şi atacantul Lemnaru vrea să obţină cât mai multe puncte din acest joc de vineri. „O să jucăm pe prima oferită de club, dar banii sunt acum mai puţin importanţi. Noi trebuie să acumulăm puncte pentru că suntem într-o zonă destul de periculoasă şi e normal să ne gândim numai la puncte. Fiind prima etapă şi venind la noi liderul normal trebuie să fie un meci foarte greu, dar şi cu Brăneşti, Steaua şi altele e la fel. Sunt trei puncte în joc şi trebuie să ne concentrăm la fiecare joc să câştigăm. Oţelul în tur a jucat foarte bine şi nu cred că o să ne fie uşor”, a comentat şi Lemnaru.

    Antrenamente în zăpadă

    Cum condiţiile meteorologice nu sunt deloc bune, sunt şanse mari ca meciul de la Severin să se joace pe un teren alunecos. „Nu avantajează pe nimeni din campionat vremea asta. Pe un astfel de teren va fi greu pentru ambele echipe”, spune Chiricheş. În schimb, Lemnaru şi-ar fi dorit ca returul să înceapă mai târziu. „Asta este situaţia. Cei de la LPF nu or să amâne etapa aşa că trebuie să ne adaptăm oricărei situaţii de joc, să încercăm să câştigăm cu Oţelul. Din punctul meu de vedere nu era bine să se amâne, o săptămână sau două poate să ningă în continuare şi era acelaşi lucru”, a mai spus şi Lemnaru.

    Lemnaru vrea să fie golgeter

    Atacantul adus de la U Cluj pentru un împrumut de şase luni, Valentin Lemnaru s-a pus la curent cu „performanţa” atacanţilor gorjeni. „Am aflat că Pandurii a avut probleme cu golgheterii. Eu speră să depăşesc acest record negativ. Nu-mi propun să marchez nu ştiu câte goluri, ci doar să joc cât mai bine şi să ajut echipa să câştige. Dacă o să marchez cu atât mai bine, nu asta e prioritatea mea. Orice golgeter al României a avut peste 15 goluri pe sezon iar ca să ajung la acest prag este destul de greu”, a mai comentat Lemnaru care a şi menţionat că „am venit cu inima deschisă aici, m-am obişnuit cu băieţii, au fost extraordinari chiar dacă la început a fost mai greu dar acum e totul ok şi aşteptăm prima etapă”, a încheiat Lemnaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: