spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Să ne revenim şi să batem la Cluj"

    „Să ne revenim şi să batem la Cluj”

    Ousmane Viera a punctat a 50-a prezenţă în Liga 1. Căpitanul pandurilor a avut o seară neagră la Giurgiu acolo unde echipa lui a fost efectiv bătută măr. Ivorianul nu-şi explică ce s-a întâmplat duminică seara în meciul cu Astra, însă acesta îşi îndeamnă colegii să strângă rândurile şi să câştige acest joc la care nu va putea participa fiind suspendat.

    Tinde la locul 2

    Vocea din vestiar cea mai autorizată să vorbească în momentele cheie este căpitanul Viera. Acesta are şi un mesaj pentru colegii lui. „Trebuie să ne revenim după eşecul de la Giurgiu şi să batem U Cluj”, spune Viera. Acesta nu vrea să se gândească la un alt scenariu. „Dacă nu batem nu e bine pentru noi”, a mai spus Viera care nu renunţă la locul doi. „E posibil să terminăm pe locul 2. Astra mai are şi la Steaua, iar Steaua nu-şi mai permite să piardă”, a mai spus Ousmane Viera. Referitor la meciul de la Giurgiu, fundaşul pandurilor nu-şi explică acea cădere de după pauză. „Nu ştiu ce s-a întâmplat, în prima repriză am jucat aproape la fel ca Astra, dar în repriza a doua am luat repede goluri şi am căzut psihic. Puteam să primim mai multe goluri, am jucat foarte slab toată echipa. Regret că nu am dat tot la Giurgiu, am jucat mai slab şi am luat patru goluri. Puteam obţine mai mult de acolo, puteam obţine şi egal, dar la cum am jucat nu aveam ce obţine”, a declarat Viera. Fundaşul exclude varianta lipsei pregătirii fizice pentru acea cădere. „Am primit goluri repede, până în minutul 56. Nu putem spune că avem probleme fizice, e o problemă de concentrare, ieşim după pauză neconcentraţi, relaxaţi”, a mai spus Viera.

    Loc de cinste

    Poziţia ocupată de pandurii în acest moment, trei în Liga 1 este o performanţă pentru trupa olteană. Chiar şi Ousmane Viera spune asta. „E bun locul 3. La început nu ne gândeam că terminăm pe trei. Puteam fi mai sus, dar e bine pentru noi şi acest loc. Acum trebuie să câştigăm cât mai multe puncte şi să ne păstrăm în faţă”, a mai declarat ieri Viera.

    Stă la Cluj

    Pentru meciul de vineri seara, Ousmane Viera este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. Căpitanul oltenilor a ajuns la şapte galbene strânse în rundele care au trecut, ceea ce e foarte mult. „Sper să nu mai iau cartonaşe. Am luat multe galbene. O să fiu mai atent de acum încolo”, a încheiat Viera.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: