spot_img
Altele
    AcasăNews AlertSancționat după ce a organizat o petrecere

    Sancționat după ce a organizat o petrecere

    Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o rețea de socializare a fost postată o filmare în care se observă că, la locuința unei persoane de pe raza comunei Scoarța, a fost organizată o petrecere cu participarea unui număr mare de persoane.

    În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 17 ianuarie, un bărbat, de 31 de ani, din comuna Scoarța, a organizat o petrecere la locuința sa, eveniment la care au participat un număr de nouă persoane, nefiind astfel respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor și măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Bărbatul de 31 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar față de cele nouă persoane participante la eveniment, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, conform Legii nr. 55/2020.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: