spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSăptămâna neagră a lui Grig !

    Săptămâna neagră a lui Grig !

    Ultimele şapte zile au fost un chin pentru Pandurii şi Petre Grigoraş. Tehnicianul recunoaşte că a avut multe noăţi albe după rezultatele înregistrate în partidele cu Viitorul Constanţa, Dinamo şi FC Severin. E clar că Pandurii traversează o perioadă zbuciumată. Nu mai ies lucrurile aşa cum vor oficialii echipei, iar explicaţii nu se prea găsesc. „E cea mai urâtă săptămână de când sunt la Târgu-Jiu”, recunoaşte şi Grig.

    „Nu am soluţii”

    Remiza cu Severinul l-a nemulţumit total pe antrenorul pandurilor. „ Pentru mine un punct e egal cu zero. Nu mă încălzeşte deloc. Nu ştiu cum o să gestionez situaţia care e una delicată. E greu, e o situaţie mai mult decât grea. Cred că acest loc 2 e apăsător pentru că am avut 2 oportunităţi fantastice să ne consolidăm poziţia şi nu am rezolvat nimic. Din păcate contra unor echipe accesibile nu ne-am impus, am câştigat un singur punct”, spune Grig. Acesta e ferm şi spune că echipa a jucat prost. „Acum nu am soluţii. Am jucat mult sub posibilităţi cu Severinul, mai ales pe teren propriu am fost o echipă care a dominat toate echipele şi am avut câştig de cauză, excepţie 0-0 cu Steaua. Din păcate am făcut meci egal şi cu ultima clasată. Nu ştiu dacă trebuie să dăm vina pe lipsa rezultatelor pozitive. Victoriile tot noi le-am făcut, nu au fost primite cadou. Suntem în situaţia în care nu mai putem obţine prin joc, atitudine, şansă victorii”, a mai comentat Grig.

    Nu ţine de scaun

    Antrenorul pandurilor e genul de tehnician care nu ţine cu dinţii de scaun. De aceea, tocmai pentru că este o persoană care nu este ahtiat după funcţie, Grig spune că poate renunţa la postul de antrenor fără probleme dacă e spre binele echipei. O strategie gândită bine de antrenor care astfel încearcă să-şi şantajeze elevii sentimental. Se ştie că la Pandurii, jucătorii sunt foarte apropiaţi de Grigoraş. Astfel, Grig vrea să-i trezească. „Dacă ar fi altă soluţie care să scoată echipa, aş face tot posibilul ca echipa să iasă din acest impact. Eu ştiu, cu jucătorii sau personal să îmi iau la revedere, să creez un şoc la echipă. Dacă şi acest lucru ar fi în folosul echipei aş face-o pentru că e un moment foarte greu şi în asemenea momente o astfel de schimbare poate aduce un declic. Dacă iubeşti ceea ce ai făcut şi ceea ce ai încercat să construieşti undeva şi vine momentul în care nu mai ai soluţii, există şi posibilitatea asta pentru că e păcat de echipă, de jucători. Ne-am făcut un nume, aveam o anume identitate şi, din păcate, în ultima lună ne-am cam pierdut-o. Voi discuta şi cu cei din conducere şi o să înaintez şi această variantă pentru că este una plauzibilă din moment ce n-am reuşit în trei meciuri consecutive să trezesc echipa la realitate şi să o readuc pe drumul pe care o pusesem în primele etape”, a spus Grig. Acesta a făcut şi o completare. „Am spus că este o alternativă, dar n-am spus că mă duc la conducători să-mi dau demisia. O să discut cu jucătorii şi în urma discuţiilor pe care o să le am cu jucătorii poate o să apară dintre ei care să spună că vinovaţi suntem noi. Există şi o astfel de posibilitate. În situaţia asta e varianta demisiei, dar nu pot să o fac decât în urma discuţiei cu ei. Să fim corecţi cu noi, să spunem lucrurilor pe nume şi poate rezolvăm situaţia”, a mai spus Grigoraş.

    Răduţ stă la Braşov

    Pedepsit de Petre Grigoraş după ultimele evoluţii mai şterse, Mihai Răduţ a fost rezervă la meciul cu FC Severin. Totuşi, după 45 de minute în care a stat pe banca de rezerve, Răduţ a intrat pe teren încă din primul minut al părţii a doua şi a revitalizat jocul oltenilor. Indiscutabil, Răduţ a devenit unul din cei mai importanţi jucători ai pandurilor, iar absenţa lui din teren se vede. Şi dacă în ultimul meci Răduţ a fost pedepsit, acum Grig îi va duce dorul la meciul de la Braşov unde este suspendat. Mijlocaşul pandurilor a primit un cartonaş galben în meciul cu Severinul şi ajungând la patru galbene acumulate în acest campionat va fi suspendat automat pentru meciul de duminică de sub Tîmpa. O absenţă importantă pe care Grigoraş trebuie să suplinească cumva. Îi va fi greu să aleagă un jucător având în vedere că mulţi sunt ieşiţi din formă sportivă.

    Karim s-a stins

    Jucătorul francez, Karim Boutadjine s-a aprins repede prin două super execuţii la începutul sezonului după care s-a stins. Acum, titularizat de Grigoraş, francezul a dezamăgit jucând slab şi arătând că nu este o variantă pentru primul 11 al lui Grig. mijlocaşul Karim a şi jucat 45 de minute după care a fost lăsat la cabine de Grig nemulţumit fiind de atitudinea şi realizările francezului.

    „Am spus că va fi un meci foarte greu şi aşa a fost. Severinul a pierdut nemeritat de multe ori. Acum au luat un punct.. A venit vacanţa prea devreme. Nu poate fi vorba de presiune de cupe europene. Am încredere în Grigoraş şi echipă. Atitudinea contează”, Marin Condescu, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: