spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 2, 2024
Altele
    AcasăNews AlertScăderea leului pare fără sfârşit

    Scăderea leului pare fără sfârşit

    De la începutul procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu cursul euro/leu a crescut cu 4,2%, ieri fiind atins un nou maxim istoric, al treilea consecutiv, de 4,6397 lei, într-o singură şedinţă pierderea fiind de aproape 0,85%. Investitorii şi-au pierdut încrederea în leu, iar speculatorii profită de faptul că BNR stă deoparte de piaţă, împingând euro cât mai sus, chiar dacă în urmă cu circa o lună guvernatorul Mugur Isărescu declara că prognoza de 5 lei/euro „suferă leu”. Ieri, deschiderea s-a realizat la 4,6370 – 4,64, valori apropiate de închiderea de luni. După atingerea unui maxim de 4,6460, euro a scăzut spre 4,63 lei, mişcare determinată de marcările de profit ale celor care mizează pe deprecierea leului. Momentul de acalmie a fost de scurtă durată, euro revenind peste 4,64, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,6450 – 4,65 lei. În acest moment este dificil de spus dacă după ziua Referendumului, euro va reveni sub 4,5 lei, aşa cum prognoza săptămâna trecută ministrul de Finanţe, Florin Georgescu. Trebuie avut în vedere că în afară de tulburările politice locale, un rol important revine situaţiei din zona euro unde se vorbeşte din nou despre ieşirea din aceasta a Greciei iar costurile de finanţare ale Spaniei au atins luni un nou record, după apariţia unor informa¬ţii conform cărora anumite regiuni spaniole ar putea să ceară ajutor financiar de la stat. În piaţa la termen de la Sibiu, euro creştea pe septembrie până la 4,65 iar pentru decembrie la 4,6501 lei. Situaţia din euro-zonă a fost însoţită de o apreciere puternică a dolarului, care se reflectă şi în creşterea cursului, acesta urcând ieri la un nou maxim de 3,8343, mai mult cu peste 14,8% faţă de finalul anului trecut. La rândul său, francul elveţian a crescut de la 3,8414 la 3,8630 lei, mai mult cu 8,8% comparativ cu ultima şedinţă din 2011. Perechea euro/dolar se tranzacţiona şi ieri sub pragul de 1,21 dolari, între 1,2083 şi 1,2137 dolari, după ce luni a fost atins minimul ultimilor doi ani de 1,2069 dolari, sub media istorică înregistrată de la apariţia monedei euro. De altfel, fuga investitorilor a făcut ca euro să scadă la 94,24 yeni, cel mai mic curs încpeând cu noiembrie 2000. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,2094 – 1,214 iar pe decembrie la 1,2125 – 1,2148 dolari. Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!