spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertŞeful Fondului Proprietatea despre CEO: "Suntem foarte dezamăgiţi de felul în care...

    Şeful Fondului Proprietatea despre CEO: „Suntem foarte dezamăgiţi de felul în care societatea este condusă”

    Greg Konieczny, CEO și manager de portofoliu la Fondul Proprietatea, a vorbit în cadrul unui interviu acordat ziarului România Liberă, despre situaţia Complexului Energetic Oltenia. Întrebat cum vede faptul că în CEO nu vor mai avea loc disponibilizări, acesta a răspuns: „După cum am menţionat şi anterior, suntem foarte dezamăgiţi de felul în care societatea este condusă. Echipa de management ar trebui să ia măsurile potrivite pentru a îmbunătăţi eficienţa şi pentru a menţine competitivitatea societăţii pe piaţă. Deşi CE Oltenia a beneficiat de preţuri ridicate la electricitate, înregistrate în primul trimestru din 2017, managementul ar trebui să înţeleagă faptul că acesta este cel mai bun moment pentru a pregăti societatea pentru vremuri dificile. Neluarea deciziilor la momentul oportun poate conduce societatea către insolvenţă sau chiar faliment, cu potențiale riscuri pentru întreaga forţă de muncă, de peste 14.000 persoane”. Totuşi, managerul Sorin Boza a anunţat, recent, că societatea are un profit de 260 de milioane de lei la jumătatea anului.

    Cât despre perspectivele energiei pe cărbune, şeful Fondului Proprietatea a precizat: „Noi credem cu tărie că energia pe bază de cărbuni are încă un viitor în România, fiind una dintre cele mai fiabile surse de energie în vremurile aspre (temperaturi foarte reci sau secetă). Pentru a putea avea companii mai bine pregătite în acest sector de activitate, este necesar să fie numiți manageri profesionali care să fie capabili să restructureze compania. O altă condiţie o reprezintă eliminarea interferenţelor politice, o problemă care există încă din 2012, când CE Oltenia a fost creată”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: