spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSfaturi de la ANCOM pentru alegerea ofertei de internet

    Sfaturi de la ANCOM pentru alegerea ofertei de internet

    Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) oferă recomandări pentru public, atunci când vrea să-și aleagă operatorul de internet. Informațiile pot fi consultate pe site-ul oficial al instituției. 

    „Cea mai bună ofertă este cea care răspunde cel mai bine necesităţilor tale. De aceea, ar trebui să te gândeşti mai întâi pentru ce vrei să foloseşti conexiunea la internet, luând în calcul următoarele:

    • Cât de mult timp petreci online?
    • Pentru ce intenţionezi să utilizezi internetul: doar pentru email-uri sau şi pentru a transfera fişiere mari?
    • Vrei să vezi filme sau să joci jocuri online?
    • Vrei internet pe care să-l poţi folosi oriunde te-ai afla (pentru telefon sau laptop)?
    • Vrei să conectezi mai multe calculatoare/dispozitive la internet?
    • Câţi furnizori oferă servicii în zona unde locuieşti?
    • Cât eşti dispus să plăteşti?

    În funcţie de răspunsurile tale la aceste întrebări, ai de ales între internet mobil, fix sau ambele, dar şi între mai mulţi furnizori.

    Totodată, înainte de a te decide asupra unei oferte sau asupra unui furnizor de internet informează-te despre următoarele lucruri:

    • dacă serviciul este disponibil în zona ta, în cazul internetului fix;
    • gradul de acoperire, în cazul conexiunilor mobile; Notă! Verifică hărţile de acoperire de pe site-urile furnizorilor, dar ia în calcul că acestea reflectă acoperirea din exteriorul clădirilor şi valorile sunt orientative, nefiind garantate. Unii furnizori oferă posibilitatea testării serviciului pentru o perioadă de probă. Profită de această facilitate pentru a verifica acoperirea şi calitatea serviciului. Dacă furnizorul nu oferă acest serviciu, poţi opta la început pentru o cartelă preplătită. Verifică și valoarea medie națională a vitezei serviciului de internet sau valoarea medie a acesteia pe localitate), pe site-ul www.netograf.ro, la secțiunea Statistici.
    • caracteristicile tehnice ale serviciului (de exemplu, dacă se oferă o viteză minimă garantată);
    • termenul de instalare/activare a serviciului;
    • cum poţi anunţa o defecţiune şi în ce termen se remediază;
    • la ce despăgubiri ai dreptul dacă furnizorul nu respectă anumite clauze contractuale;
    • perioada minimă pentru care te angajezi să nu renunţi la contract/să păstrezi contractul;
    • taxele pe care ar trebui să le plăteşti dacă renunţi la contract înainte de termen;
    • tarifele: tariful de conectare/instalare, tariful abonamentului lunar şi dacă acesta este condiţionat de achiziţionarea unui pachet de servicii, tariful pentru utilizarea/închirierea unor echipamente adiţionale (dacă este cazul), tarifele în roaming;
    • în cazul internetului mobil, dacă ai de ales între mai multe planuri tarifare cu trafic inclus, verifică destinaţia traficului inclus (naţional sau doar pentru anumite site-uri), intervalul orar în care este disponibil  şi dacă traficul suplimentar este tarifat sau se aplică o reducere a vitezei în situaţia depăşirii traficului inclus;
    • unitatea minimă de taxare a traficului (de exemplu, 1 KB, 10 KB, 1 MB sau la pachet);
    • dacă şi în ce condiţii furnizorul poate bloca sau tarifa suplimentar accesul la anumite aplicaţii (de tip VoIP, file-sharing etc.);
    • ce posibilităţi există pentru conectarea mai multor calculatoare pe aceeaşi conexiune;
    • condiţiile de suspendare, respectiv reconectare a serviciului în caz de suspendare, precum şi tarifele aplicabile.

    Pentru a găsi oferta cea mai potrivită nevoilor tale de comunicare, accesează www.veritel.roPoţi afla informaţii despre ofertele de internet şi din magazinele sau de pe paginile de internet ale furnizorilor.

    Consultă și informațiile disponibile pe www.netograf.ro, la secțiunea Statistici. Aici vei putea găsi valorile medii ale parametrilor tehnici de calitate oferiți de un anumit furnizor. Valorile afișate sunt calculate pe baza testelor efectuate de utilizatori și a ofertelor introduse de furnizori.” precizează ANCOM pe site-ul oficial.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: