spot_img
Altele
    AcasăNews AlertSparg gheaţa acasă înainte de Paşte?

    Sparg gheaţa acasă înainte de Paşte?

    Gorjenii au uitat să mai câştige, însă sunt decişi să triumfe în primul meci din 2014 de acasă în această seară

    Pandurii nu are voie să obţină un alt rezultat decât victoria în această seară de la ora 21:00 contra echipei Săgeata Năvodari. Un duel ce pare la prima vedere inegal pentru că vorbim de vicecampioana ultimei ediţii de Liga 1 dar şi de o nou promovată. Gorjenii pornesc cu prima şansă şi prin prisma clasamentului, echipa lui Cristi Pustai luptându-se la un loc de cupă europeană în timp ce Săgeata vrea să evite matineul. Dar, în Liga 1 surprizele apar când te aştepţi mai puţin, aşa că oltenii suflă în iaurt pentru a nu se arde fiind rezervaţi înaintea meciului. „Abordăm cu încredere partida, este un joc dificil, dar avem nevoie de cele trei puncte şi de prima victorie acasă în 2014”, a comentat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.

    Duc dorul succeselor de acasă

    Din păcate, Pandurii a uitat cum este să câştige pe teren propriu. Ultima victorie acasă datează de anul trecut, mai exact din data de 8 decembrie, atunci când oltenii învingeau cu 3-0 Universitatea Cluj. Între timp, Pandurii a mai jucat patru meciuri la Târgu-Jiu, nereuşind nicio victorie, ci doar bun egal şi alte trei eşecuri cu acelaşi scor, 0-1. Practic, în acest retur de campionat, oltenii nu au câştigat decât un punct, şi acela dintr-un penalti cu Ceahlăul Piatra Neamţ, pierzând cu Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna şi CFR la limită, 0-1, golurile fiind marcate în partea a doua. Astfel, cei de la Pandurii recunosc că această serie de meciuri trebuie să aibă un punct final. „E timpul să câştigăm. Vrem să obţinem 12 puncte din meciurile pe care le mai avem pe teren propriu, vrem să câştigăm totul până la final”, a declarat Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al pandurilor.

    Meci greu…

    Primul hop este Săgeata Năvodari, echipă care ocupă locul 14 în clasament, prima deasupra liniei care duce în Liga a 2-a şi cu un avans subţire faţă de urmăritoare. Cu siguranţă constănţenii vor veni să-şi vândă scumpă pielea, să-şi joace şansa şi de ce nu chiar să obţină ceva de pe terenul vicecampioanei. Este clar că echipa antrenată de Cătălin Anghel va încerca să dea lovitura, însă Cristi Pustai şi-a pus elevii în gardă. „Niciun meci nu este uşor în acest campionat. Meciurile sunt toate grele şi ţi le poţi face mai grele dacă nu evoluezi bine. Eu zic că Săgeata a părut în retur puţin schimbată în bine faţă de echipa din tur, chiar şi în evoluţiile din deplasare”, a declarat Pustai. Ei bine, Săgeata nu a pierdut niciun meci în deplasare în ultimele patru jocuri. Având trei remize şi o victorie la Mediaş, acolo unde a câştigat şi Pandurii. Deci, e clar că cei de la Săgeata sunt în formă bună. „Avem nevoie de atitudine, agresivitate. Mergem la victorie. Când joci contra echipei Pandurii în deplasare şi un punct e bun, dar pentru noi sunt vitale cele trei puncte”, a declarat Anghel. Cei de la Săgeata nu pot conta pe Dinu şi Roman, ambii accidentaţi.

    Serie accesibilă, dar de foc

    Pentru Pandurii, următoarele trei jocuri sunt extrem de importante. Conducerea a stabilit un nou obiectiv, minim 7 puncte din 9 puse în joc, astfel că fiecare meci este jucat cu sabia deasupra capului. Bine, adevărul este că adversarii sunt echipe din partea a doua, echipe care sunt net inferioare pandurilor. Însă, Cristi Pustai are o altă părere. „Urmează trei meciuri cu trei echipe pe care le-am învins în turul campionatului dar asta nu înseamnă nimic. Situaţia din subsolul clasamentului este complicată, orice meci cu aceste trei echipe este greu şi are conotaţie diferită. Dacă noi trebuie să ne gândim să ajungem din nou în Europa, fiecare din cele trei echipe se gândesc să rămână în Liga 1, iar din acest punct de vedere, meciurile sunt grele. Nu sunt echipe de Liga 1 liniştite, poate doar cele care au acum 35 de puncte, dar cum au făcut puncte şi echipele de pe ultimele locuri, nu ştiu dacă stai liniştit la 35 de puncte”, a comentat Pustai.

    „Am lega două victorii, sper să legăm şi două jocuri fără gol primit. S-ar putea să trecem la un sistem cu doi atacanţi. Poate trebuia să trecem demult, de la pierderea jucătorului de pasă şi de execuţie finală, vorbesc de Eric, dar neavând doi atacanţi foarte buni am preferat să păstrez acel 4-2-3-1, însă acel 1 din spatele vârfului dacă nu are calitate probabil o să dispară şi o să jucăm cu unul lângă celălalt în zona de atac. S-ar putea chiar de luni seară să se întâmple acest lucru”, Cristi Pustai, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: