spot_img
Altele
    AcasăNews Alert"Suntem cenușăreasa Cupei, dar vrem să jucăm finala"

    „Suntem cenușăreasa Cupei, dar vrem să jucăm finala”

    Tot șeful secției de handbal de la Energia: „Odorheiul ne-a învins la Târgu-Jiu cu arbitrii”

    Handbaliștii de la Energia sunt la retrogradare în campionat și în topul fruntaș în Cupa României. La finalul acestui sezon haotic ne putem trezi cu această echipă gorjeană retrogradată în Liga a 2-a dar și câștigătoare a Cupei României. Un scenariu fantezist. Cert este că oltenii sunt în top 4, Final Four-ul Cupei României, acolo unde în faza semifinalelor va da peste HC Odorhei. „Orice adversar am fi întâlnit eram aut-sideri”, spune antrenorul Liviu Andrieș.

    Sorți nefavorabili

    Prezent la tragerea la sorți care a avut loc la Federația Română de Handbal, șeful secției de handbal de la Energia, Doru Geamănu povestește care a fost procedura tragerii la sorți. „Au fost reprezentanții tuturor echipelor care s-au calificat în Final Four-ul Cupei. Procedura a fost simplă, fiecare echipă a extras câte un număr și astfel s-a făcut împerecherea pentru semifinale. Noi vom juca contra celor de la HC Odorhei, iar Minaur va evolua contra celor de la HCM Constanța”, spune Doru Geamănu. Acesta merge mai departe și spune că deocamdată echipa lui este privită drept aut-siderul Cupei. „Turneul Final Four va avea loc în perioada 4-5 aprilie la Baia Mare. În faza aceasta a Cupei, în Final Four toate meciurile sunt grele, toate echipele sunt bune. Poate noi suntem considerați cenușăreasa competiției, dar putem face o figură frumoasă. Nu mergem acolo să ne predăm. Cupa este o întrecere a surprizelor, iar eu cred că orice se poate întâmpla. Noi avem a patra șansă, la ce am jucat anul acesta, la locul din clasament. Dar poate că cei din urmă vor fi cei dintâi la final. Credem în șansa noastră, deși este foarte greu”, spune Geamănu.

    Revanșa cu Odorhei

    Acum puțin timp, Energia a jucat în campionat la Târgu-Jiu contra celor de la HC Odorhei, un meci cu cântec în care echipa lui Vlad Caba a fost vizibil avantajată de maniera de arbitraj. Adevărul este că de fiecare dată acest echipa acestui antrenor când vine la Târgu-Jiu are parte de arbitraje mai mult decât favorabile… Acum, în Cupă situația ar trebui să se schimbe, arbitrii să fluiere corect fără a avantaja vreo echipă. „Cu Odorhei vom avea o misiune foarte grea, Odorheiul are un lot numeros și valoros, dar nu trebuie să uităm că în meciul de la Târgu-Jiu din campionat ne-au învins cu ajutorul arbitrilor. Atunci am făcut un meci bun, unul din puținele bune făcute în acest an, și chiar dacă mă repet trebuie să o spun, rezultatul a fost influențat de arbitrii. Au prima șansă, dar noi jucăm cu gândul la finală. Putem ajunge în finală”, spune Doru Geamănu. Tot șeful secției de handbal de la Energia așteaptă la acest turneu și o reacție din partea handbaliștilor. „Sper ca băieții să se concentreze la aceste meciuri de Cupă, să arate că valoarea lor nu este cea arătată la partidele din campionat”, a încheiat Geamănu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: