OFSD Gorj împreună cu Primăria Târgu Cărbunești au organizat o Conferință medicală deosebită, dedicată luptei împotriva cancerului mamar, anunță Anca Bordușanu, președintele Organizației Femeilor Social Democrate, implicată în organizarea evenimentului.
Evenimentul a reunit peste 60 de participanți, printre care medici specialiști, navigatori oncologici și femei care au câștigat lupta cu această boală, alături de cele care au dorit să afle mai multe despre prevenirea și depistarea precoce a cancerului. „Într-o atmosferă plină de empatie și sprijin, au fost împărtășite povești de viață emoționante și sfaturi valoroase, menite să ofere încurajare și speranță.Timp de câteva ore, participanții au discutat despre importanța controalelor periodice, a unui stil de viață sănătos și a metodelor moderne de tratament și diagnosticare.Octombrie este luna dedicată conștientizării și prevenției cancerului de sân”, a subliniat președinta OFSD Gorj.
Anca Bordușanu a mulțumit tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestei conferințe. Mai exact, Claudiei Șerban pentru implicare, considerând că este „un înger pentru mulți aflați în nevoie”, dar, și primarului Dănuț Birău pentru parteneriat și ospitalitate.