AcasăNews AlertTrafic cu sânge la Centrul de Transfuzii din Craiova

Trafic cu sânge la Centrul de Transfuzii din Craiova

Un asistent şi un angajat de la registratură au fost ridicaţi după un flagrant, pus la cale de procurorii doljeni. Aceştia vindeau pungi de sânge cu 200 de lei bucata unui ofiţer aflat sub acoperire. Cele două persoane au fost duse la audieri.

Potrivit unor surse, procurorii ar fi organizat flagrantul în urma anchetei aflate în desfăşurare, după ce doi pacienţi au murit în urmă cu aproape trei săptămâni din cauza transfuziilor de sânge. Unii dintre pacienţi ar fi mărturisit în cadrul audierilor care au urmat că dădeau bani pentru a beneficia de transfuzii. Preţul unei pungi de sânge varia între o suta şi două sute de lei. Astfel că procurorii DNA au organizat flagrantul, iar un asistent şi un angajat de la registratură au fost ridicaţi de anchetatori. Asistentul, în colaborare cu registratorul, a primit de mai multe ori, în luna martie, pe fondul lipsei de sânge necesar intervenţiilor chirurgicale, de la investigatori sub acoperire diferite sume de bani pentru a obţine respectivele unităţi de sânge.

Anchetatorii au ridicat şi documente de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Craiova.

 

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente