spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertTrei profesori din Gorj au trimis un memoriu ministrului Deca! Bursele pentru...

    Trei profesori din Gorj au trimis un memoriu ministrului Deca! Bursele pentru 132 de elevi, neacordate din anul școlar 2020-2021

    Profesoara Ramona Nibu, de la Liceul Tehnologic Motru, prof. Drulă Valeriu-membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ și prof. Alin Negomireanu din Târgu Jiu sunt cei trei care au semnat un memoriu către ministrul Educației, arătând gravele abateri de la unitatea de învățământ din Motru.

    Se arată, în document,  situația cu bursele restante, pentru care nu se face nimic în privința acordării lor nici măcar în prezent. De asemenea, în perioada anilor 2013-2014 s-au acordat, la aceași unitate de învățământ, ilegal, burse elevilor, producându-se prejudicii stabilite de Camera de Conturi Gorj, dar banii nu au fost recuperați de la cei vinovați. Rapoartele Corpului de Control al Ministerului Educației au scos în evidență prejudicii și în anii școlari 2018-2019 și 2019-2020, în care aproximativ 25 de elevi au primit ilegal bursă profesională. Cu toate acestea, responsabilii și făptuitorii nu au făcut nimic pentru recuperarea banilor.

    Scandalul burselor de acum nu sunt, astfel, ceva nou la liceul din Motru, dar, pentru că situațiile mai vechi nu au fost soluționate, cei aflați la conducere au înțeles că pot comite pe bandă astfel de nereguli, deoarece nu vor suporta niciun fel de consecințe. Totul a culminat cu neacordarea burselor în 2021, lucru rămas nerezolvat până în prezent. În acest caz, există, însă, un dosar penal pentru directoarea liceului pentru abuz în serviciu, dar și o plângere penală la adresa inspectorului școlar general, dosar aflat în cercetare la SICE din cadrul IPJ Gorj și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru.

    „În anul şcolar 2020-2021, celor 132 de elevi din învăţământul profesional de 3 ani din Colegiul Tehnic Motru (retrogradat ulterior la Liceul Tehnologic Motru ) le-a fost încălcat dreptul de a beneficia de Programul Naţional de Protecţie Socială ,,Bursa Profesională”, adoptat prin HG 951/2017, prin nealocarea bursei profesionale în întregul an şcolar, nici până la data prezentei nebeneficiind de aceşti bani (Bursa profesională)”, se arată în memoriul semnat de cei trei. De altfel, în perioada 09.01.2017 -02.10.2020, directorul Colegiului Tehnic Motru, actual Liceul Tehnologic Motru, a fost Adela Lelia Ruşeţ. La acea vreme, şi-a înaintat demisia în urma controlului Ministerului Educației/Direcției Generale Juridice și Control/Direcția Control, „care cuprinde grave abateri de la legalitate săvârşite de aceasta”. Soțul directoarei, Nicolae Ruşeţ (PNL), a ocupat funcția de Inspector Școlar General în perioada ianuarie 2020-februarie 2021.

    În document apare că suma alocată la acea dată pentru bursele elevilor a fost peste 150 de mii de lei și, între timp, Adela Lelia Ruşeţ ocupă din nou funcția de director, din aprilie 2022.

    „Acei elevi ai şcolii profesionale sunt acum, în marea lor majoritate, elevi ai învăţământului liceal seral la Liceul Tehnologic Motru, iar doamna Ruşeţ Adela Lelia, pusă din nou în funcţia de director în aprilie 2022 şi/sau soţul au ore de predare la aceste clase de învăţământ seral. Datorită acestui fapt, elevii sunt timoraţi şi nu îndrăznesc să solicite bursa prin mijloace legale. Suma alocată la acea dată a fost de peste 150 mii lei, în prezent suma ar creşte prin adăugarea penalităţilor. Unde sunt aceşti bani!?”, se mai arată în memoriu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: