AcasăNews AlertUCB, în Consorţiul universitar „Academica Plus”

UCB, în Consorţiul universitar „Academica Plus”

Începând cu data de 8 octombrie 2016, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu este membră a Consorțiul universitar „Academica Plus”, cel mai mare consorțiu al universităților din România.
Consorțiul universitar „Academica Plus” este format din 10 universități, celor 7 universități fondatoare – Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi Universitatea din Oradea – alăturându-li-se, la întâlnirea consorțiului desfășurată la Târgu Mureș, în perioada 8-9 octombrie 2016, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Universitatea din Petroșani și Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

Pe agenda dezbaterilor au figurat subiecte importante ce preocupă lumea academică: finanțarea instituțiilor de învățământ superior, clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, evaluarea școlilor doctorale, precum și temele prezentate de reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice la întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor, din 7-8 octombrie.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente