AcasăNews AlertUn autocar cu 30 de pasageri a intrat într-un șanț, la Bunești

Un autocar cu 30 de pasageri a intrat într-un șanț, la Bunești

Un autocar cu 30 de pasageri a intrat într-un șanț, pe DN 67, la Bunești, în urma incidentului, care a avut loc duminică după-amiază, nefiind persoane rănite, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, Loredana Sandu.

Oficialul IPJ Vâlcea a precizat că șoferul autocarului a încercat să evite tamponarea cu o mașină care circula în aceeași direcție de mers.

Șoferul nu consumase alcool, testele efectuate având rezultat negativ.

„Nu sunt victime, nu au fost persoane rănite sau transportate la spital. Autocarul a suferit avarii din cauză că a intrat într-un șanț pentru a evita impactul cu mașina din față. Probabil că a fost vorba de nepăstrarea distanței. Autocarul este înmatriculat în județul Gorj. În autocar se aflau 30 de persoane”, a explicat Loredana Sandu.

Potrivit unor surse, în autocar se aflau pelerini.

Pasagerii au fost preluați de un alt mijloc de transport pentru a continua drumul.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente