spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertUnde jucăm la anul?

    Unde jucăm la anul?

    Variantele luate în calcul: Vâlcea, Severin sau chiar Târgu-Jiu

    Stadionul Municipal din Târgu-Jiu va intra începând din luna iunie într-un amplu proces de modernizare. Astfel, sunt șanse foarte mari ca echipa de fotbal Pandurii să nu-și mai poată susține meciurile de acasă la Târgu-Jiu, oficialii pandurilor trebuind să aleagă o altă arenă. Totuși, sunt șanse, mici, ca și în timpul modernizării tribunelor echipa să joace aici printr-o derogare.

    Acasă, prima variantă

    „Varianta pe care noi o agreăm cel mai mult este cea în care vom găsi soluții pentru a rămâne aici, la Târgu-Jiu, dar trebuie să luăm în calcul și alte variante. Poate vom reuși să convenim cu constructorul să efectueze lucrările în etape, astfel încât să putem juca la Târgu Jiu așa cu și Astra a jucat la Giurgiu în timp ce se lucra încă la o tribună”, spune președintele pandurilor, Eugen Pârvulescu. Această variantă ar fi cea mai bună pentru că s-ar economisi bani pentru că în cazul în care echipa va juca în alt oraș, atunci va trebui să se mute cu totul, casă, masă, antrenamente. „Avem încredere că domnul primar Florin Cârciumaru va reuși să găsească o soluție în care echipa să poată rămâne la Târgu Jiu. Ar fi cea mai bună variantă pentru noi, cea care ne convine cel mai mult”, spune Pârvulescu.

    Alte variante din zonă

    Totul se va decide în următoarea lună de zile, iar până atunci gorjenii studiază și alte variante din zonă. A doua opțiune ar fi Râmnicu Vâlcea, însă acolo trebuie făcute niște investiții în nocturnă și turnicheți. „Vâlcea este o variantă pe care o luăm în calcul, este aproape de noi, dar și aproape de București. Dacă se va lua decizia de a se juca la Râmnicu Vâlcea, ar fi bine ca imediat după ultimul joc pe care-l vom disputa la Târgu Jiu să se demonteze nocturna. Din punctul meu de vedere cel mai bine ar fi ca autoritățile din Vâlcea să achiziționeze nocturna, care ar putea fi luată la un preț bun. La fel și sistemul de turnicheți. Ar fi un lucru bun și pentru noi și pentru ei, stadionul din Râmnicu Vâlcea având nevoie de aceste îmbunătățiri pe care le-ar putea procura de aici cu niște costuri rezonabile”, spune Pârvulescu. A treia variantă luată în calcul este Severinul, teren unde echipa gorjeană a mai fost în exil pentru jumătate de an. „Există în continuare și varianta Drobeta Turnu Severin. Am avut acolo o perioadă în care am avut rezultate bune, am strâns acolo puncte multe, am fost bine primiți și ne-am simțit foarte bine la Severin. Nu este exclus nici să ne întoarcem la Severin, acolo unde am întâlnit oameni deosebiți”, a comentat Pârvulescu.

    Clujul, ultima variantă

    Mai există și o variantă a patra, una de rezervă și la care s-ar putea apela doar în anumite condiții. Este vorba de o calificare a echipei gorjene în cupele europene, așa că pe Cluj Arena ar urma să se dispute atât meciurile din Europa League cât și partidele din campionat. Chiar dacă este foarte departe de Târgu-Jiu, varianta Cluj este cea mai bună din punct de vedere al deplasărilor, din Cluj existând aeroport.

    Doar gazonul rămâne neschimbat

    Din actuala arenă târgujiană va mai rămâne în picioare doar gazonul de pe Municipal și tribuna întâi, în rest celelalte tribune vor fi rase de pe fața pământului. Ei bine, lucrările vor fi de amploare ceea ce presupune că Municipalul se va transforma într-un șantier.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: