„Am votat pentru ca județul în care m-am născut, am trăit și în care îmi doresc să îmi cresc copii și nepotii să aibă un viitor. Pentru mine gorjenii contează! Am votat pentru un Parlament care să facă legi pentru toți românii, un Parlament care să demonstreze că această criza sanitară și economică poate fi depășită”, a declarat liderul PSD Gorj Mihai Weber.
„Am votat pentru redeschiderea școlilor, am votat pentru un sistem de sănătate performantă în care să ne putem testa toți iar aceste teste să fie suportate de către stat. Am votat pentru că îmi doresc ca și copiii mei să aibă un viitor în acest județ și peste 30 de ani, am votat pentru infrastructura județului și pentru o echipă care cred eu că va îndeplini toate aceste obiective pentru țară și pentru Gorj”, a transmis Claudiu Manta.
„Am votat pentru un Parlament format din oameni competenți, profesioniști care să elaboreze și să și adopte legi cu bună credință, pentru un trai mai bun, pentru cetățenii României, pentru cetățenii Gorjului, pentru dezvoltarea economică a României, pentru a trăi mai bun pentru bătrânii și copii, pentru crearea locurilor de muncă în România”, a transmis Cristinel Rujan.
“Am votat pentru o echipă unită, o echipă de oameni profesioniști în care am încredere, o echipă care va pleca în Parlament cu un mesaj clar pentru viitor: să dezvoltăm România, să dezvoltăm Gorjul, prin programe de dezvoltare naționale și printr-o reechilibrare a fondurilor europene. Sunt convins că parlamentarii nostri vor susține proiectul pentru Oltenia. Nu este posibil ca pentru Oltenia să fie alocată cea mai mică sumă de bani !”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.