spot_img
Altele
    AcasăNews AlertVictorie în valuri

    Victorie în valuri

    Pandurii a câştigat al şaselea meci din campionat, iar tribuna a răsplătit succesul cu valuri ca pe marile arene

    Pandurii: Lazar – Unguruşan, Viera, Mamele, Vlad – Voiculeţ, Nistor, Răduţ – Maxim (91 C. Cristea), Lemnaru (65 Karim), Ibeh (87 Matulevicius). Antrenor: Petre Grigoraş.

    Rapid: Pecanha – I. Voicu, Burcă (58 Goga), Glauber, Bozovic – Codrea, Pavlovic – M. Roman (46 Figueiredo), N. Grigore, Milisavlevic – Surdu (69 Surdu). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

    Cartonaşe galbene: Vlad (9), Răduţ (41), Viera (79) / Burcă (39), Codrea (47), Surdu (61), Pavlovic (74), Pancu (90+3)

    Arbitri: Cristi Balaj – Micloş Nagy, Sebastian Gheorghe.

    Spectatori: 8.000

    Pandurii Târgu-Jiu a învins pe Rapid Bucureşti cu 2-0 şi rămâne lider în Liga I. Trupa lui Petre Grigoraş zburdă prin campionatul României, iar rândul celor care spuneau că trupa lui Grigoraş se va bate la primele trei locuri se îngroaşă. Oltenii sunt sperietoare în prima Ligă, au cel mai frumos fotbal şi pe merit sunt primii. Şi ce start de sezon avem, aşa cum alte echipe în care s-au băgat zeci de milioane de euro nu au. „Vinovat” pentru acest debut de pus în ramă, cu şase victorii şi un egal din şapte partide, este Petre Grigoraş. De fapt, „dirijorul” Grigoraş şi „orchestra” lui. Jos pălăria!

    Mai buni decât Rapid

    Când baţi Rapidul de o manieră categorică, iar echipa joacă fotbal adevărat, şansele ca Pandurii să termine pe locurile de Cupe Europene sunt mari. Pandurii Târgu-Jiu a furnizat primul eşec Rapidului în acest an. Şi ce eşec. Gorjenii le-a dat rapidiştilor nicio şansă. Iar acum e clar, Pandurii Târgu-Jiu este genul de echipă care joacă de la egal la egal cu granzii Ligii I.Trupa lui Grigoraş a început meciul în atac, iar în minutul 3, la primul şut pe poartă, s-a deschis scorul. A fost o fază de atac prelungită, finalizarea aparţinându-i lui Voiculeţ, pasa decisivă venind de la Ibeh. Apoi, gorjenii nu au făcut pasul înapoi, ba din contră, au ţinut linia de fundaşi departe de poarta lui Lazar, acesta având o singură intervenţie în prima poartă, un şut de la 15 metri pe jos apărat fără probleme. De partea opusă, oltenii au atacat buturile adverse, dar fără a scutura plasa porţii giuleştenilor. La pauză a fost 1-0 pentru Pandurii, iar Grigoraş alături de spectatori erau fericiţi. În partea a doua, Rapid Bucureşti a ieşit la joc, însă asta i-a costat mult pe giuleşteni. Pe un contraatac târguijienii au dat lovitura din nou. De această dată, Voiculeţ a făcut faza, a driblat şi apoi a centrat în careu pentru Ibeh care a marcat din 3 metri nestingherit. 2-0 şi oltenii erau pe val. Oaspeţii au dat două raiduri prin careul lui Mingote, prima dată mingea a trecut prin faţa porţii după un corner, iar a doua oară Goga a tras din unghi, dar şutul nu a prins cadrul porţii. Au fost singurele situaţii de gol ale oaspeţilor, în rest ostilităţile în teren au fost controlate autoritar de Pandurii. Elevii lui Grigoraş au stat bine în teren, au dominat meciul şi au câştigat pe merit. Finalul de meci a fost unul fără emoţii pentru olteni. Trupa lui Grigoraş a trecut la Tiki-Taka, a pasat mingea de i-a înnebunit pe adversari. Pe baza acestui joc de posesie, spectatorii au trecut la oleuri, după care la valuri, lucru rar întâlnit pe Municipal. S-a terminat 2-0, iar Pandurii rămâne echipa neînvinsă în acest campionat.

    Mireasa le-a adus noroc

    În partea a doua a meciului, la scorul de 2-0 în tribune a apărut şi o mireasă. Aceasta fusese „răpită” şi adusă de alai pe stadion pentru a purta noroc oltenilor. Imediat ce spectatorii au remarcat prezenţa miresei pe stadion au apărut aplauzele tribunei care, astfel, i-a urat „Casă de piatră!” tinerei târgujience.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: