spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertVictorii pe linie la Energia

    Victorii pe linie la Energia

    Ambele echipe ale Clubului Energia au reuşit victorii în finalul de săptămână. Dacă pentru baschetbalişti era doar o formalitate să bată Farul, pentru handbalişti a fost ceva mai greu să se impună în deplasare la Reşiţa.

    Succes la final

    Evoluţia bună din toamnă a Energiei a fost concretizată cu o victorie în meciul de la Reşiţa. Trupa pregătită de Liviu Andrieş s-a impus în faţa celor de la HC Caraş cu 29-28 în urma unui joc în care gazdele puteau să şi câştige. „Nu am impresionat în ultimul meci. Băieţii cred că erau cu gândul la vacanţă. Probabil au văzut că echipa din Reşiţa are mari probleme de lot şi nu s-au mai concentrat, cred că au spus că prin simpla prezenţă ne vom impune. Nu a fost chiar aşa, Reşiţa ne-a dat mult de furcă. Până la urmă pe final ne-am impus şi am câştigat trei puncte importante”, a comentat antrenorul Energiei, Liviu Andrieş. Imediat după acest meci handbaliştii au intrat în vacanţă urmând să revină la pregătiri pe data de 3 ianuarie.

    Izbândă fără emoţii

    În schimb, echipa de baschet de la Energia nu a avut nicio emoţie impunându-se în meciul care a contat pentru campionat cu Farul Constanţa, scor 98-62. Din păcate, gorjenii s-au chinuit minute bune să bată 100 de puncte, însă fără reuşită. Meciul contra celei mai slabe echipe din campionat, Energia a rulat tot lotul. Inevitabil toată lumea a şi marcat. Iar după o astfel de victorie, antrenorul Florin Nini nu prea avea multe de spus. „A fost un meci în care toată lumea a jucat şi în care toţi jucătorii au marcat. Trebuie să tragem însă şi concluziile. Nu este obligatoriu să joci chiar dacă echipa este mai modestă, joci dacă îţi meriţi rolul pe teren. Mai mult, în faţa unei echipe precum Constanţa ne dorim să primim cât mai puţine puncte. Trebuie să dăm posibilitatea şi celor de pe bancă să joace. Dacă vor înţelege disciplina de echipă şi faptul că orice acţiune, orice decizie este importantă în contextul jocului, cu siguranţă că îşi vor face loc şi la meciurile cu miză mult mai mare. Vom stabili ce avem de făcut la fiecare meci în parte. Să spunem că am fost mulţumit de randamentul celor care au intrat de pe bancă, însă este greu să te motivezi la un astfel de meci. Toată lumea ştie că echipa din Constanţa este una modestă şi este dificil să te motivezi într-un astfel de meci la fel cum te motivezi într-un meci cu Oradea sau Craiova, spre exemplu. Eu sunt mulţumit de evoluţia lor şi mă bucur că şi publicul spectator din sală a apreciat evoluţiile lor”, a declarat Florin Nini.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: