spot_img
20.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Victoriile de acasă ne-ar fi dus în Europa"

    „Victoriile de acasă ne-ar fi dus în Europa”

    Tot preşedintele pandurilor, Eugen Pârvulescu spune: „În iarnă nu mă gândeam că putem rata Europa”

    Pandurii Târgu-Jiu a încheiat anul 2013 pe locul 4, poziţie care duce în cupele europene. Deşi a avut parte de un program aglomerat cu meciuri din trei în trei zile, gorjenii nu s-au făcut de râs nici în Europa şi nici în campionat. Astfel, spectrul unei noi calificări în Europa era tot mai aproape, însă nimeni nu putea anticipa ce urma să se întâmple. Din acea echipă spectaculoasă, Pandurii s-a transformat într-o echipă blazată, lipsită de clarviziune şi sleită de puteri, aşa că obiectivul a fost ratat. Cupele europene au fost ratate datorită parcursului modest din meciurile de pe teren propriu, lucru sesizat şi de oficialii târgujieni.

    Calculele date peste cap

    În iarnă, Eugen Pârvulescu spunea că echipa sa era favorită la ocuparea locului 4. „E greu să reuşim o clasare pe podium, însă suntem favoriţi la locul 4. Obiectivul este la mâna noastră, de noi depindem”, spunea Pârvulescu. Ei bine, echipa gorjeană a dezamăgit în retur, iar Pandurii a căzut de pe locul 4, apoi s-a îndepărtat de acest loc ce duce în Europa după care obiectivul a fost compromis total. „Diferenţa a fost făcută de rezultatele noastre de acasă. Faptul că nu am reuşit să câştigăm ne-a îndepărtat de zona Euro, iar din favoriţi am ajuns să ratăm calificarea în cupele europene. Nu este o tragedie, dar simţim o dezamăgire”, a comentat Pârvulescu. Acesta recunoaşte că în iarnă avea anumite calcule făcute. „Programul de acasă ne avantaja, aveam meciuri doar cu echipe care erau din partea a doua a clasamentului, şi mă gândeam că este la îndemâna noastră această calificare. Victoriile de acasă ne-ar fi dus în Europa, nu m-aş fi gândit la ce program avem că putem rata locul 4. Ne-ar fi trebuit după calculele mele două victorii din deplasare, însă încă o dată se demonstrează faptul că fotbalul este imprevizibil”, a mai punctat Pârvulescu. Iar Pandurii nu a reuşit să bată acasă Săgeata sau Ceahlăul, echipe cu care a remizat, pierzând în faţa CFR-ului, Concordia sau Poli Timişoara. Astfel, 13 puncte pierdute de echipa olteană care atârnă decisiv în economia finală a clasamentului…

    „Retur dezamăgitor”

    Preşedintele executiv al pandurilor este de părere că parcursul echipei gorjene în retur este unul dezamăgitor. „Trebuie să spun că am dezamăgit în acest retur. Acesta este adevărul, cred că într-un clasament pe 2014 am fi pe loc retrogradabil, ceea ce nu e deloc bine. Echipa a fost blocată psihic, iar faptul că nu am reuşit să marcăm noi primii într-un meci acasă a contat mult”, a mai declarat preşedintele executiv al pandurilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: