spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Vom arăta bine în retur"

    „Vom arăta bine în retur”

    Vicecampioana României, Pandurii Târgu-Jiu are gânduri mari pentru partea a doua a sezonului. Oltenii vor să acceadă din nou în cupele europene, iar pentru asta au nevoie de un parcurs constant în cele 15 etape rămase de jucat. preşedintele gorjenilor, Eugen Pârvulescu este optimist şi spune că echipa sa va face o figură frumoasă, iar la vară va fi din nou în urnele de la UEFA. „Pandurii va arăta bine în continuare şi se va bate pentru un loc de cupă europeană”, spune Pârvulescu.

    Atuurile pandurilor

    Gorjenii nu au făcut achiziţii răsunătoare aşa cum a făcut de exemplu cei de la Petrolul Ploieşti, dar cu toate astea Pârvulescu spune că echipa gorjeană e o forţă. Astfel, când spune că echipa îşi va îndeplini obiectivul, preşedintele gorjenilor are şi argumente. „Cunosc foarte bine jucătorii, cunosc forţa grupului nostru şi ambiţia jucătorilor care au fost în Europa, au văzut, e frumos, le-a crescut cota, şi-au îmbunătăţit CV-ul, au primit telefoane, e-mail-uri de la agenţi, s-a interesat lumea de ei şi, cu siguranţă îşi doresc şi ei foarte mult să prindă un contract mai bun decât la Pandurii, în ţară sau în străinătate”, a declarat Eugen Pârvulescu. Pentru a-şi întări punctul de vedere, Pârvulescu spune că şi faptul că mai mulţi jucători au avut oferte este un semn că forţa pandurilor este de luat în seamă. „A fost şi mai există interes pentru jucătorii noștri. Ne bucură acest lucru, dar vrem ca până la vară să rămânem cu acest lot de jucători, chiar să mai luăm unul, doi jucători. Niciodată nu spunem nu, dacă ofertele vor fi foarte bune, ar mai putea pleca jucători”, a comentat Pârvulescu.

    Se reia campionatul!?

    Unul din semnele de întrebare e la Pandurii e legat de startul mini returului. Astfel, dacă vremea rea îi va face pe oficialii Ligii să decidă amânarea startului, atunci gorjenii îşi vor schimba din mers programul. „Dacă nu se reia campionatul pe data stabilită, pe 22 februarie, probabil vom mai rămâne câteva zile în Antalya. Asta implică costuri, cheltuieli pentru schimbarea biletelor de avion, pentru a mai sta câteva zile. Nu ar fi bine, dar dacă nu vom începe, vom mai rămâne câteva zile. Ne vom întoarce la Bucureşti, vom sta o zi, două la Mogoşoaia urmând ca apoi să mergem spre Galaţi. Decizia este luată, ar trebui să se reia campionatul pe 22 februarie, singura problemă ar fi starea şoselelor, să se poată face deplasarea. La Galaţi, cu siguranţă, vor curăţa terenul, au încălzire la teren şi la ora meciului terenul din Galaţi va fi bun”, a mai punctat preşedintele pandurilor.

    Au trecut la joc

    Oficialul pandurilor spune că în perioada care va veni echipa va acumula mult şi din punct de vedere fotbalistic. „În stagiul doi se lucrează mai mult cu mingea, sunt meciurile de verificare şi sperăm să ne întoarcem sănătoşi din Antalya, cu toţi jucătorii valizi. Contează şi cum ne prezentăm în meciurile de verificare. Ne bucurăm să şi câştigăm pentru că victoriile aduc victorii. Sperăm să arătăm bine, să jucăm bine, să avem concentrare la toate jocurile de verificare. Avem un lot echilibrat valoric şi concurenţa este destul de mare. Fiecare jucător va încerca să dea totul pentru a prinde primul unsprezece”, a comentat preşedintele pandurilor, Eugen Pârvulescu.

    L-au luat pe Gliwa

    Gorjenii au ajuns la al patrulea transfer făcut în această iarnă. Astfel, portarul polonez Michal Gliwa, venit de la Zaglebie Liubin i-a mulţumit pe antrenorii gorjenilor la probele date în primul cantonament, aşa că a fost oprit în lot. Polonezul a semnat pe doi ani şi jumătate cu Pandurii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: